2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGala Sportului Doljean şi-a desemnat câştigătorii pe anul 2021

Gala Sportului Doljean şi-a desemnat câştigătorii pe anul 2021

-

Gala Sportului Doljean, eveniment organizat luni după amiază de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, a adus laolaltă cei mai valoroşi sportivi şi antrenori din judeţ în 2021. Aceştia au primit o diplomă din partea organizatorilor, prin intermediul unor oaspeţi de seamă.

De menţionat că titlul de sportivul anului 2021 nu a fost acordat, în timp ce distincţia de antrenorul anului i-a fost atribuită lui Radu Podeanu. Acesta a pregătit-o pe Ana Maria Popescu pentru Jocurile Olimpice (medalia de argint), precum şi lotul naţional de scrimă.

Sporturi olimpice:

Ștefan Coman – lupte, Universitatea Craiova (Locul XI – Campionatul European de lupte U23, categoria 65kg, Locul I – 65kg – Turneu internațional U23 ”PetkoSirakov și Ivan Iliev”, Bulgaria 25-28.03.2021, Locul II – 65kg –Turneu Internațional Seniori ”Dan Kolov și Nikola Petrov”, 08-11.04.2021, Locul IV – 70kg – Roma Beach Wrestling World Series Seniori, Italia, 03-05.09.2021, Locul III – 70kg – Katerini Beach Wrestling World Series, Grecia, 10 – 11.09.2021, Locul I – 70kg – Finală C.N Individual Seniori U23, Lugoj, 30.07-01.08.2021, Locul II – 70kg – C.N. Individual Lupte pe Plajă Seniori, Costinești, 29.08 – 01.09.2021, Locul III – 70kg – Cupa României Seniori, Constanța 14-16.10.2021.

Răzvan Marian Kovacs – lupte, Universitatea Craiova (Locul VII – Campionatul European de lupte, seniori, 57 kg, Locul III – 61kg – Turneu Internațional ”Ion Corneanu și Ladislau Simon”Seniori, București 03 – 05 09 2021, Locul I – 57kg – Cupa României Seniori, Constanța 14-16.10.2021).

Alexandru Cîmpanu – fotbal, Universitatea Craiova (Locul IX – Turneu Final Campionatul European de Fotbal, tineret U21, Câștigător Supercupa României, Vicecampion Național Liga I, fotbal).

Ștefan Vlădoiu – fotbal, Universitatea Craiova (Locul IX – Turneu Final Campionatul European de Fotbal, tineret U21, Câștigător Supercupa României, Vicecampion Național Liga I, fotbal).

Eugenia Anghel – box, SCM Craiova (Locul II – Cupa Mondială de box, senori, Locul I – Campionat Balcanic de box, seniori, Campioană națională de seniori, Câștigătoare Cupa României).

Roxana Ene – atletism, CSM Craiova (Locul III – Campionatul Balcanic atletism, 4×100 m ștafetă, Locul I – Campionatele Internaționale de Atletism–4x400m, Locul II – Campionatele Internaționale de Atletism – 4x100m, 2 x Locul III – Campionatele Internaționale de Atletism – 100 m, 200m).

Ana Maria Roșianu – atletism, CSM Craiova (Locul III – Campionatul Balcanic atletism, 4x100m ștafetă, Locul III – Campionatul Național de Atletism –sală – 60m, Locul III – Campionatul Național de Atletism – 100m).

Cleonia Râciu – judo, Universitatea Craiova (Locul V – Campionatul Balcanic de judo, categoria 52 kg, Locul I – 57 kg, C.N.Seniori, Poiana Brașov, 25-27.03.2021, Locul III – open, C.N.Seniori, Poiana Brașov, 25-27.03.2021, Locul I – 57kg, Cupa României Seniori, Poiana Brașov, 25-26.06.2021, Locul III – 63 kg, C.N. Seniori NeWaza, Poiana Brașov, 27.06.2021, Locul V- 57 kg, Cupa Europeana, Praga, 26-28.08.2021, Locul III – 57kg, Seniori, Turneu internațional ”Cupa Temerarului”, Sibiu 24-25.09.2021.

Sportivi juniori:

Beatrice Iliescu – volei, Colegiul Național Nicolae Titulescu Craiova (Locul IV – Cupa Mondială de volei U18).

Alexandru Bora – lupte, LPS P. Trișcu Craiova / CSM Craiova (Locul XI – Campionatul European de lupte, U15, Locul I – Campionatul Național de lupte. U 15, Locul II – Cupa României lupte, U 15).

Valentina Nicoară – atletism, CSM Craiova / Steaua București (Locul II – Campionat Balcanic de atletism, Juniori I, prăjină, Multiplă campionă națională la atletism categoriile de Tineret, U20, U18).

Simona Pușcașu – lupte, CSM Craiova (Locul II – Campionat Balcanic de lupte, cadeți, Dublu campion national lupte plaje U13, U15, Vicecampion national lupte plaje traseu aplicativ, Locul III campionatul national de lupte).

David Boicea – lupte, Universitatea Craiova (Locul III – Campionat Balcanic de lupte, U15, Locul I – 62kg – Cupa României lupte, Locul I – 62kg – Finală C.N. U15, Locul III – 60kg – Finală C.N. Individual Lupte pe plajă U15, Locul I – 62 kg – Finală C.N. Individual aptitudini specifice U15, Locul III – 62kg – Campionat Balcanic U15).

Sorin Lăzărică – lupte, LPS P.Trișcu Craiova (Locul II – Campionat Balcanic de lupte, cadeți, categoria 51kg, Locul II – Campionat Mondial de lupte pe plajă, cadeți, categoria 51kg, Locul I – Campionat Național de lupte, cadeți, 50kg).

Sportivi veterani:

Adrian Neagu – atletism, Universitatea Craiova (Campion European de atletism master, proba lungime, Vicecampion European de atletism master proba 60 metri).

Sporturi neolimpice:

Sportivi seniori:

Adina Irimia – lupte, CSM Craiova (Campionat Mondial lupte plaja -etapa I – III, etapa II – IV, etapa III – IV, etapa IV – III

Bogdan Gogoloși – karate, Universitatea Craiova (Dublu campion mondial și dublu vicecampion mondial karate shotokan, proba kumite).

Alexandru Albulescu – culturism, Clubul Sportiv Gladiator GYM (Dublu campion Mondial culturism gamer clasic, Vicecampion European de culturism gamer clasic).

Mădălina Vasile – karate Clubul Sportiv Universitatea Craiova (Locul I, II, II, III, III, V – Campionat Mondial karate).

Sportivi juniori:

Rebeca Bărăga – lupte LPS P.Trișcu Craiova / CSM Craiova (Locul III – Campionat Mondial de lupte pe plajă, categoria 60 kg).

Robert Sîrbulescu – karate Clubul Sportiv Universitatea Craiova (Locul I, II – Campionat Mondial de karate Shotokan).

Pîrvu Patrick Budan – karate Clubul Sportiv Universitatea Craiova (Locul II – Campionatul Mondial karate;
2x Locul III – Campionatul Mondial karate).

Premiere antrenori:

Adrian Popescu – Colegiul Național Nicolae Titulescu Craiova (Antrenor al lotului national de volei feminin U18, Antrenor al sportive Iliescu Beatrice).

Marius Cimpoeru – LPS P.Trișcu Craiova, CS Universitatea Craiova (Antrenor al sportivilor Kovacs Răzvan, Bora Alexandru).

Aurel Cimpoeru – LPS P.Trișcu Craiova, CS Universitatea Craiova (Antrenor al sportivului Coman Ștefan).

Mihai Daniel Voinea – CS Universitatea Craiova (Antrenor al sportivilor Rîciu Cleonia).

Dora Mustățea – SCM Craiova (Antrenor al sportivei Anghel Eugenia).

Claudia Ștef – Antrenor CSM Craiova (Antrenor al sportivei Nicoară Valentina).

Petre Banciu – CSM Craiova (Antrenoral sportivelor Pușcașu Simona, Irimia Adina).

Valentin Boboșca – LPS P.Trișcu Craiova (Antrenor al sportivilor Bărăga Rebeca, Lăzărică Sorin).

Costel Torcea – Clubul Sportiv Gladiator Gym Craiova (Antrenor al sportivului Albulescu Alexandru).

Constantin Geri Mitroi – CS Universitatea Craiova (Antrenor al sportivilor Gogoloși Bogdan, Sîrbulescu Robert și Vasile Mădălina).

Eugenia Ene – CSM Craiova (Antrenor al sportivei Ene Roxana).

Mircea Călin – CSM Municipal Craiova (Antrenor al sportivei Roșianu Ana Maria).

Antrenorul anului:

Radu Podeanu – Antrenor al lotului național de scrimă, Locul II – Jocurile Olimpice cu sportiva Popescu Brânză Ana Maria.

Citeşte şi: Verstappen: „Este complet nebun ceea ce s-a întâmplat anul acesta!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS