7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUniversitatea din Craiova are aproape 1.000 de studenţi cu bursă socială

Universitatea din Craiova are aproape 1.000 de studenţi cu bursă socială

Universitatea din Craiova are în acest an 989 de studenţi. Pentru aceşti tineri universitatea face şi o achiziţie de laptop-uri şi echipamente de calcul mobile în valoare de peste trei milioane de lei. Achiziţia se face printr-un proiect pe fonduri europene pentru a le acorda studenţilor craioveni şanse egale la educaţie, în această perioadă a pandemiei în care cursurile se desfăşoară mai mult online.

Bursele sociale se acordă studenţilor care învaţă în regim bugetat la programele de licenţă şi master. În semestrul I al anului universitar 2021-2022 beneficiază de bursă socială un număr de 989 de studenți, informează reprezentanţii Universităţii din Craiova. Pentru a primi bursa socială, unul dintre criterii este venitul. Pot beneficia de bursă socială studenții a căror familie nu a realizat în ultimele 3 luni, înainte de începerea semestrului/anului universitar, un venit net mediu lunar pe membru de familie mai mare decât salariul minim net pe economie. Pentru acest an universitar este luat în calcul venitul de 1.386 lei/lună.


De bursă socială pot beneficia şi studenții orfani de unul sau ambii părinți, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, cei proveniți din case Ie de copii, care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale.

Bursele se acordă până la vârsta de 35 de ani


Tot beneficiari de bursă sunt şi studenţii bolnavi TBC şi care se află în evidență unităților medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozată sau reumatism articular acut, studenții cu handicap permanent, grav sau accentuat certificat. Întâietate la acordarea burselor o au studenţii orfani de şi cei bolnavi.
Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani. Cuatumul bursei sociale se stabileşte de către Senatul Universităţii din Craiova.


Pentru aceşti studenţi, Universitatea din Craiova achiziţionează laptop-uri şi echipamente de calcul mobile în valoare de peste trei milioane de lei, pentru a le da acces la educaţie, având în vedere că pe perioada pandemiei o bună parte dintre activităţile de învăţare se desfăşoară online.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS