6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRevelion 2022, în centrul Craiovei. Olguța scoate din buget 120.000 de euro pentru o seară

Revelion 2022, în centrul Craiovei. Olguța scoate din buget 120.000 de euro pentru o seară

Revelion 2022, în centrul Craiovei. Primăria va organiza până la urmă un spectacol pentru craiovenii care vor să petreacă noaptea dintre ani în centrul orașului.

Profitând de faptul că petrecerile de Revelion în aer liber sunt permise, Olguța Vasilescu a umblat rapid la bugetul local, de fapt la ce a mai rămas prin buget pe final de an, și va pune pe masă circa120.000 de euro pentru tradiționalul spectacol de an nou. Un spectacol „de amploare pentru cetățenii care își doresc să petreacă trecerea dintre ani în aer liber, ducând implicit la creșterea numărului de turiști și îmbunătățirea imaginii municipiului Craiova“, după cum se precizează în caietul de sarcini întocmit pentru achiziționarea serviciilor de organizare a Revelionului 2021-2022.

Licitația a fost lansată aseară, iar primăria așteaptă oferte până la data de 17 decembrie. Valoarea estimată a contractului este de 510.000 de lei, fără TVA, adică 123.000 de euro cu TVA. Ce presupune achiziția? Scena cu dotările de rigoare, două ecrane LED, tunuri de căldură, generator electric și înregistrarea video a spectacolului. Și, evident, artiștii. Pentru suma oferită, Primăria Craiova o vrea o oră pe Inna, 45 de minute pe Alina Eremia, plus o trupă locală care să concerteze 40 de minute și un MC, tot de notorietate locală.

Spectacolul va începe la ora 21.30, în data de 31 decembrie, scena urmând să fie amplasată pe strada A.I. Cuza, în zona Universitate. Dacă unul dintre artiști nu se va putea participa la spectacol, din motive obiective, după ce și-a dat acordul scris, organizatorul va fi obligat să ofere un artist similar ca preț și notorietate. Dacă va fi înlocuită Inna, prețul contractului va scădea cu 10%. Concertul se va încheia la ora 00.30, nu înainte de deja obișnuitul foc de artificii de la miezul nopții.

Revelion 2022, în centrul Craiovei. Cum a fost în 2020

Ultima dată când Primăria Craiova a organizat un spectacol de Revelion în centrul orașului a fost în noaptea dintre anii 2019-2020. Atunci, municipalitatea a cerut-o pe Andra cu trupa sa, dar a trebuit să se mulţumească cu „pachetul“ Antonia – Alina Eremia. În afară de cele două cunoscute interprete, pe scena din faţa Universităţii a urcat atunci şi artistul Mark Stam (Republica Moldova). Craiovenii au mai avut parte la ultimul Revelion din stradă de un spectacol marca DJ Vanotek & Lori și Muse Orchestra, dar și de DJ Nero şi Trupa de Dans „Freaks“.

De organizarea evenimentului din 2019-2020 s-a ocupat Forward Music Agency SRL. O firmă din Bucureşti care a organizat şi Târgul de Crăciun de la Craiova, din 2018. Societatea a obţinut contractul pentru suma de 321.400 de lei, fără TVA. Cu aproape 60.000 de lei mai puţin faţă de estimarea primăriei (381.280 de lei, fără TVA).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS