Înaintea deplasării la Baia Mare, voleibaliştii de la SCMU Craiova, împreună cu tehnicianul Dan Pascu, îşi propuneau o victorie de trei puncte, asta pentru a rămâne în luptă directă cu primele trei clasate şi pentru a a încheia perfect anul. Acest lucru s-a şi întâmplat! Băieţii noştri au fost net superiori adversarilor, pe care i-au învins cu 3-1 (25-12, 25-21, 23-25, 25-20) şi astfel au încheiat turul campionatului pe locul al patrulea.
După un prim set în care alb-albaştrii s-au „distrat“ pur şi simplu cu adversarii, lucrurile s-au complicat din actul al doilea, când gazdele au început să forţeze. Chiar dacă au arătat un plus de agresivitate în joc după pierderea primului set, cei de la Baia Mare s-au aflat în permanenţă cu un picior în spatele băieţilor noştri şi în setul secund. Echipa mai bună s-a impus în cele din urmă, a făcut 2-0 pe tabelă, dar a greşit, apoi, relaxându-se. SCMU Craiova a plătit cu un set faptul că nu s-au mai concentrat după ce a luat avans în meci, dar a revenit în actul patru, când a câştigat cu 25-20 şi a închis partida.
Pentru SCMU Craiova a fost a treia victorie consecutivă şi a opta din acest tur de campionat. Cele trei eşecuri înregistrate până în prezent au survenit în urma unor jocuri extrem de disputate cu Dinamo, Steaua şi Arcada Galaţi.
Clasament:
1.Arcada 30 puncte (setaveraj 32-7)
2.Dinamo 29 (31-7)
3.Steaua 28 (30-7)
4.Craiova 26 (28-12)
5.Zalău 19 (24-17)
6.Titanii 18 (20-18)
7.Baia Mare 15 (20-23)
8.Dej 12 (16-24)
9.Știința Buc. 11 (14-25)
10.Rapid 7 (9-28)
11.Cluj 3 (6-31)
12.Timișoara 0 (2-33)
Citeşte şi: Ştim semifinalele Mondialului! Norvegia şi Franţa, ultimele calificate în „careul de aşi“