0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBruce Springsteen şi-a vândut catalogul muzical pentru 500 de milioane de dolari

Bruce Springsteen şi-a vândut catalogul muzical pentru 500 de milioane de dolari

Muzicianul american Bruce Springsteen şi-a vândut companiei Sony Music întreg catalogul muzical şi creaţiile pentru 500 de milioane de dolari, potrivit Billboard, depăşind vânzarea muzicii lui Bob Dylan către Universal, anul trecut, pentru aproximativ 400 de milioane de dolari, informează News.ro.

Reprezentanţii celor două părţi au refuzat să comenteze, însă mai multe surse din industrie au confirmat informaţia pentru Variety.

Informaţii legat de negociere au apărut iniţial luna trecută. Sursele au spus că acordul pentru muzica înregistrată – care include albume certifiate cu platină precum „Born to Run”, „Born in the USA” şi „Darkness on the Edge of Town” -, a fost finalizat, dar că cel privind dreptul de publicare este încă dezbătut. Dacă iniţial a fost vehiculată suma de 350 de milioane de dolari, aparent oferta a fost crescută.

Springsteen a colaborat cu Columbia Records a Sony Music din 1972, apoi, în anii 1990, a achiziţionat drepturile pentru propria muzică în cadrul unei renegocieri a contractului. 

Bruce Springsteen este unul dintre artiştii de mare succes ai ultimilor 50 de ani, cu albume vândute doar în SUA în 65,5 milioane de copii, potrivit RIAA, şi cu un catalog care generează sute de versiuni anual. 

Billboard estimează că albumele lui Springsteen au generat venituri de aproximativ 15 milioane de dolari în 2020 şi că toată creaţia sa aduce aproximativ 75 de milioane de dolari anual.

Pe lângă muzica înregistrată, artistul susţine unele dintre cele mai profitabile turnee din istorie. Doar între anii 2010 şi 2019, turneele lui au generat mai mult de 840 de milioane de dolari, potrivit Pollstar.

Pe lângă toate acestea, echipa lui comercializează zeci de înregistrări live de arhivă, pentru care el deţine drepturile fără vreo legătură cu casele de discuri. Nu este deocamdată clar dacă aceste înregistrări sunt cuprinse în contractul cu Sony.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS