6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii care nu-şi plătesc impozitele riscă cinci ani de închisoare

Românii care nu-şi plătesc impozitele riscă cinci ani de închisoare

Românii care nu plătesc impozitul din arendă, cele pe salarii sau dobânzi riscă să stea la închisoare o perioadă de timp cuprinsă între unu şi cinci ani. Este vorba despre o propunere, iar anunţul a fost făcut joi, de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

De asemenea, este vorba şi de cei care nu plătesc impozite pe proprietate intelectuală, cei care nu plătesc impozitul pe dobânzi sau impozite în baza contractelor de activitate sportivă. 

La aceeaşi categorie se înscriu şi cei care nu plătesc impozit pe dividende, impozit pe pensii, contribuţii la sănătate, contribuţii la pensii, impozit pe salariu, impozit pe jocurile de noroc, contribuţii la fondul de mediu.

Toţi cei care nu plătesc aceşti bani în termen de 60 de zile de la data scadentă riscă pedeapsa cu închisoarea până la cinci ani, începând cu anul 2022.

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/ sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, se arată în textul Ordonanţei de urgenţă.

Totuşi, în cazul în care o persoană acoperă integral plata şi prejudiciul este sub 100.000 de euro, se aplică pedeapsa cu amenda.

Măsura apare în Ordonanţa de urgenţă cu măsurile fiscal bugetare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS