2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCriptomonedele ar putea fi interzise în Rusia

Criptomonedele ar putea fi interzise în Rusia

Banca centrală rusă doreşte să interzică investiţiile în criptomonede în Rusia, considerând că creşterea numărului de tranzacţii cu acestea implică riscuri pentru stabilitatea financiară, au declarat două surse de pe piaţa financiară apropiate băncii, transmite Reuters.

Bitcoin, cea mai importantă criptomonedă, a scăzut după această informaţie la 48.656 dolari pe unitate, de la nivelul de aproximativ 49.144 dolari pe unitate observate cu puţin timp înainte.

Rusia a argumentat de ani de zile împotriva criptomonedelor, spunând că acestea ar putea fi folosite în spălarea banilor sau pentru finanţarea terorismului. În cele din urmă, le-a oferit statut legal în 2020, dar a interzis utilizarea lor ca mijloc de plată.

Banca centrală este acum în discuţii cu jucători de pe piaţă şi experţi pentru o posibilă interdicţie.

Interdicţia s-ar putea aplica noilor achiziţii de active cripto

Dacă va fi aprobată de parlamentari, interdicţia s-ar putea aplica noilor achiziţii de active cripto, dar nu şi celor cumpărate în trecut, a spus una dintre sursele pieţei financiare, care a cerut anonimatul din cauza sensibilităţii problemei.

O altă sursă apropiată Băncii Rusiei a spus că poziţia actuală a băncii centrale este ”o respingere completă” a tuturor criptomonedelor.

Într-un răspuns la cererea de comentarii din partea Reuters, banca centrală a declarat că pregăteşte un raport consultativ pentru a-şi exprima poziţia cu privire la această problemă. Nu a comentat detalii.

Volumul anual al tranzacţiilor cu criptomonede efectuate de ruşi este de aproximativ 5 miliarde de dolari, a spus banca centrală. Prim-viceguvernatorul Băncii Centrale, Ksenia Yudaeva, a declarat în această lună că popularitatea tot mai mare a criptomonedelor a stârnit îngrijorări cu privire la riscurile la adresa stabilităţii financiare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS