2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘedință solemnă în memoria revoluționarilor la Timișoara

Ședință solemnă în memoria revoluționarilor la Timișoara

Sala Capitol a găzduit, joi, la prânz, ședința festivă a Consiliului Local Timișoara prilejuită de împlinirea a 32 de ani de la izbucnirea Revoluției din decembrie 1989. Întâlnirea a început cu un moment de reculegere în memoria eroilor căzuți în timpul Revoluției. Revoluționarii s-au arătat dezamăgiți că nici premierul nici președintele nu au participat la eveniment deși au primit invitații.

Apoi, corul mixt al Liceului de Muzică „Ion Vidu” a cântat Imnul României, după care la boxele din sală s-au mai auzit Imnul Uniunii Europene și melodiile „Timișoara” a formației Pro Musica și „Imnul golanilor”, interpretat de Cristian Pațurcă.

În urmă cu 32 de ani, la Timișoara, mureau primii eroi ai Revoluției. Cei care au dus la căderea comunismului în România. Avea să fie începutul schimbării care va culmina cu împușcarea soților Ceaușescu. Evenimentele din decembrie ’89 sunt comemorate zilele acestea în orașul de pe Bega.

Sute de timișoreni au mărșăluit joi seară prin oraș pentru a-i cinsti pe cei care în urmă cu 32 de ani au schimbat istoria cu prețul propriilor vieți. În 17 decembrie se trăgeau primele focuri de armă la Timișoara.

Cei care cereau libertate în stradă au fost întâmpinați de regimul comunist cu tancuri și TAB-uri.

Supraviețuitorii acelor zile de teroare,  în care Timișoara avea să trezească întreaga țară, și autoritățile locale s-au reunit vineri într-o ședință solemnă la primărie.

Revoluționarii ne-au scăpat de comunism

După 32 de ani de la evenimentele care aveau să schimbe România , revoluționarii amintesc de faptul că în cărțile de istorie sunt prea puține rânduri dedicate revoluției Române.

„Astăzi scena trebuie să fie a revoluționarilor, nu a politicienilor. M-am întâlnit ieri cu un grup de elevi și s-au întrebat ce i-a făcut pe oameni să depășească atunci frica și să-și riște viața. Oare ce sete este astăzi în noi pentru care suntem gata să riscăm și să ne sacrificăm. Pe de o parte, trebuie să onorăm martirii și revoluționarii care au supraviețuit și trebuie să ne întrebăm ce înseamnă asta în ziua de azi. Lucrăm la Traseul Revoluției, iar pe de altă parte Ministerul Culturii a dat drumul la Muzeul Revoluției”, a spus primarul Dominic Fritz.

„Trebuie să ne întrebăm în fiecare zi: merităm sacrificiul acelor oameni? Să prețuim memoria acelor eroi și a celor care mai sunt încă în viață. Într-o zi vom pleca cu toții”, a spus subprefectul Ovidiu Drăgănescu, participant la Revoluția din Decembrie 1989.

Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, le-a mulțumit revoluționarilor prezenți că „ne-au scăpat de flagelul pe care l-a reprezentat comunismul”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS