-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPompierii mehedințeni l-au ajutat pe Moș Crăciun

Pompierii mehedințeni l-au ajutat pe Moș Crăciun

Astăzi a fost o zi specială pentru pompierii mehedințeni, care au avut onoarea de a-l ajuta pe Moș Crăciun să ajungă la 45 de preșcolari din localitatea Bălăcița.

Misiunea a avut o adâncă încărcătură emoțională. Îmbrăcați în straie de sărbătoare, copiii au recitat poezii și au cântat colinde, bucurând pompierii cu programul lor artistic.

Eforturile preșcolarilor, care s-au dovedit a fi deosebit de receptivi la îndrumările dascălilor, au fost răsplătite de către pompieri cu dulciuri și jucării. Zâmbetele acestora și bucuria de a dărui au adus o mulțumire sufletească de nedescris în inimile pompierilor care au convingerea că micuții își vor respecta promisiunea de a învăța, reușind astfel în tot ceea ce își vor propune.În pragul sărbătorilor, pompierii nu au uitat nici de nevoile oamenilor neajutorați. Aceștia au trecut pragul doamnei Gica, o bătrânică în vârstă de 82 de ani, care locuiește singură în localitatea Dobra.
Încărcați cu produse alimentare, dar și lucruri care să îi confere confort pe timpul iernii, pompierii au fost binecuvântați de către aceasta.

Cu sentimentul “datoriei” îndeplinite, pompierii mehedințeni vor continua acțiunile de întrajutorare și în zilele următoare, dorind să dăruiască speranță și altor persoane aflate în dificultate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS