2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCâți bani primește Biserica în Bugetul pe 2022

Câți bani primește Biserica în Bugetul pe 2022

Câți bani primește Biserica în Bugetul pe 2022. Sumele sunt alocate prin trei programe, care vor cumula în 2022 peste 885,3 milioane lei. Cu 2,3% mai mult comparativ cu 2021. În fiecare an se acordă bani prin intermediul acestor programe.

În anul 2022, conform textului legii bugetului, pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se alocă suma de 442.200 euro/lună. Iată cere sunt cele trei programe.

1. Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult, acordat de la bugetul de stat ,prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte.

În 2022 se vor acorda 751,2 milioane lei, suma fiind în scădere cu 2,1%.Programul este destinat cultelor recunoscute potrivit legii pentru sprijinirea salarizării clerului din țară cât și pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Romane din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, în special activități adresate tinerilor, dar și a personalului neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, cât și a celui neclerical din județele Covasna și Harghita.

2. Alocații bugetare pentru salarizarea personalului din învățământul teologic.

Se dau 9,1 milioane lei în 2022, sumă mai mare cu 72% decât în 2021. Programul este destinat cultelor recunoscute potrivit legii pentru sprijinirea salarizării personalului neclerical angajat în unitățile și instituțiile de învățământ teologic autorizate și acreditate potrivit legii.

Câți bani primește Biserica în Bugetul pe 2022. Ce sumă se alocă pentru lăcașurile de cult

3. Lăcașuri de cult. Se alocă 125 milioane lei, cu 0,5% mai mult decât în 2021.

Programul este destinat susținerii cultelor religioase recunoscute din România pentru restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult care sunt monumente istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural național mobil aparținând cultelor religioase recunoscute din România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreținerii și funcționarii unităților de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural religioase.

Bani se mai dau și pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, pentru achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității unităților de cult și de asistență socială susținute de acestea, pentru spijinirea activităților de asistență socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni și alte forme de asistență, pentru susținerea unor acțiuni cu caracter intern și internațional realizate de cultele religioase din România.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS