1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriVeniturile realizate din tranzacționarea de NFT-uri, impozabile

Veniturile realizate din tranzacționarea de NFT-uri, impozabile

Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat și publicat Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din tranzacționarea jetoanelor nefungibile (NFT).

Persoanele fizice care obțin venituri din vânzarea, pe platforme specializate, denumite blockchain, de conținut sub forma unor fișiere digitale (NFT), în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, au obligația de a declara aceste venituri, indiferent dacă aceste venituri sunt realizate din România sau din străinătate, în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

În cazul veniturilor obținute de persoanele fizice care tranzacționează creații NFT, altele decât autorii care fac publice spre vânzare creațiile lor, esența tranzacției, respectiv a activității desfășurate/prestate conduce la încadrarea veniturilor obținute în categoriile de venit definite de legislația fiscală în vigoare și la identificarea regulilor aplicabile pentru declararea acestora, precum și pentru calcularea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate.

Materialul elaborat de specialiștii Direcției generale de asistență pentru contribuabili este accesibil pe portalul www.anaf.ro, la acest link .

ANAF va continua să extindă numărul materialelor informative dedicate persoanelor fizice și juridice.  Rolul ghidurilor fiscale elaborate de specialiștii ANAF este de a sprijini și asista contribuabilii să se conformeze voluntar la declararea veniturilor realizate și la plata impozitelor și contribuțiilor datorate.

Contribuabilii pot obține informații detaliate și  telefonic, apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS