6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorii CFR spun că protestul spontan e ilegal

Directorii CFR spun că protestul spontan e ilegal

Directorii de la CFR spun că legea nu permite o majorare salarială în acest moment și le cer angajaților care au declanșat o grevă spontană să se întoarcă la lucru. Consecințele pentru economie sunt foarte grave, adaugă ei. 

Peste 100 de trenuri sunt afectate de protestul spontan al angajaților din transportul feroviar, iar în 54 de stații este oprită activitatea.

„Nu este o grevă propriu-zis și, cel mai important, este ilegală”

„Această acțiune este una spontană. E vorba de oprirea activității de către personalul CFR SA de la funcțiile impiegat de mișcare și operatori din centrele de conducere a circulației trenurilor. Nu este o grevă propriu-zis și, cel mai important, este ilegală”, a spus Alexandru Ioan Simu, directorul CFR Infrastructură.

„Am avut o întâlnire cu dl ministru și am găsit soluțiile potrivite pentru a depăși acest moment, dar aceste soluții trebuie să fie și sustenabile din punct de vedere economic. Ca vechi CFR-ist, îi rog pe toți colegii mei să înceapă deîndată lucrul, pentru că acțiunea lor se răsfrânge în economia națională, nu doar în transportul călătorilor, ci și în transportul mărfurilor pe calea ferată. Consecințele în acest moment sunt deosebit de grave”, a adăugat Simu.

7 din cele opt regionale CFR au oprit activitatea

El a precizat că 7 din cele opt regionale CFR au oprit activitatea, iar singura regională unde activitatea nu a fost oprită este cea de la Timișoara.

„Din punct de vedere al CFR Călători nu există o problemă la ora aceasta. Fiind vorba de o grevă spontană, nici nu știm dacă avem sau nu avem, pentru că trenul se oprește și nu mai știm cine-l oprește”, a spus Traian Preoteasa, directorul CFR Călători.

„Greva spontană nu și-o asumă nimeni, teoretic, doar că ea creează prejudicii“

„Greva spontană nu și-o asumă nimeni, teoretic, doar că ea creează prejudicii. Și colegii trebuie să știe că aceste prejudicii nu pot fi suportate pe costurile companiilor. Fac apel la toți colegii să deblocheze și să dea drumu

Preoteasa a spus că salariile nu pot fi mărite în condițiile în care legea nu prevede acest lucru. El a adăugat că va sesiza organele de cercetare penală și că banii pe bilete vor fi returnați călătorilor care au fost afectați de greva spontană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS