Un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane s-a produs luni, pe DN2, în apropiere de localitatea Sineşti, traficul în zonă fiind dirijat pe o singură bandă, informează IPJ Ialomiţa, informează Agerpres.
„În cursul zilei de luni, în jurul orei 14.45, pe DN 2, în apropiere de localitatea Sineşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări a reieşit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism şi un TIR, în urma impactului dintre acestea rezultând decesul şoferului autoturismului”, precizează IPJ Ialomiţa.
Poliţiştii desfăşoară o anchetă la faţa locului, traficul rutier fiind dirijat pe o singură bandă.