6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSpitalul „Filantropia”, dotat cu echipamente de ultimă generație printr-un proiect de 10 milioane de euro

Spitalul „Filantropia”, dotat cu echipamente de ultimă generație printr-un proiect de 10 milioane de euro

Condițiile de asistență medicală de la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova vor fi îmbunătățite considerabil în următoarea perioadă, ca urmare a implementării unui proiect pe fonduri europene care aduce tehnologie de ultimă generație în mai multe secții ale unității medicale. Spitalul a accesat un proiect pentru combaterea răspândirii virusului prin dotarea unității medicale, în valoare de 10 milioane euro, fonduri europene nerambursabile, prin care a achiziționat atât echipamente și materiale sanitare de protecție, cât și o linie completă de testare PCR, o ambulanță și echipamente medicale importante.

Echipamente de imagistică pentru viitorul centru de diagnostic

Printre achizițiile importante se numără un computer tomograf, un mamograf cu tomosinteză, un osteodensitometru, două aparate fixe de radiologie și două mobile, care vor ajunge la Centrul de Imagistică de pe strada Nicolae Titulescu 40, unde se află și aparatul RMN, deja instalat și funcțional.

Împreună cu ambulatoriul, conducerea „Filantropia” intenționează să organizeze aici un centru de diagnostic în perioada imediat următoare.

Tot în cadrul proiectului, spitalul a primit și 4 ecografe de ultimă generație pentru secțiile de ginecologie, medicină internă, cardiologie și pediatrie, dar și două ecografe portabile.

Spitalul implementează, pentru partea de imagistică, și un sistem inteligent PACS, prin care se centralizează documentele medicale pentru a fi accesibile din orice locație.

Bebelușii din maternitate, supravegheați video

O parte din fondurile de 10 milioane de euro au fost direcționate către secția de neonatologie a spitalului, unde funcționează acum o stație de monitorizare modernă. Aceasta face posibilă supravegherea video permanentă a bebelușilor cu risc.

În plus, în cadrul proiectului au fost achizționate și un aparat de ventilație și masă radiantă cu funcție de resuscitare pentru nou născuți, un incubator închis-deschis și incubator transport mobil.

Ambulanță nouă, la standarde europene

Spitalul „Filantropia” a achiziționat și o ambulanță nouă, cu minim 4 locuri în celula sanitară și un loc pentru un pacient pe targă, dotată cu aparatură pentru resuscitare.

Alte sume au fost direcționate către 15 monitoare funcții vitale pentru secții, 2 intrări termograf (pentru controlul temperaturii la distanță) pentru CPU sau camerele de gardă,15 nebulizatoare mobile, un sistem complet de videoendoscopie flexibilă, videolaringoscop, aparate de vizualizare vene, infuzomate, injectomate, un aparat de anestezie pentru secția de ATI, lămpi UV și de tratare a aerului pentru toate secțiile spitalului și un echipament complet pentru laboratorul de analize medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS