-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSM a semnat contractul de finanţare pentru 25 de camere de audiere a copiilor

CSM a semnat contractul de finanţare pentru 25 de camere de audiere a copiilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că a fost semnat un contract de finanţare în baza căruia vor fi amenajate, la instanţe, 25 de camere de audiere a copiilor, informează News.ro.

Consiliului Superior al Magistraturii a semnat, marţi, Actul adiţional nr. 3 la contractul de finanţare aferent proiectului „Formarea profesională şi consolidarea capacităţii la nivelul sistemului judiciar”, derulat în parteneriat cu Ministerul Justiţiei, finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian (MFN) 2014-2021, contract în baza căruia la nivelul instanţelor judecătoreşti vor fi amenajate 25 de camere de audiere a minorilor.

„Conştient fiind de faptul că promovarea unui sistem de justiţie adaptat minorilor reprezintă un deziderat la nivelul sistemului judiciar din România, precum şi de faptul că derularea procedurilor judiciare în care sunt implicaţi minorii în materie civilă, administrativă sau penală, în diverse calităţi, trebuie să se desfăşoare în condiţii prietenoase cu aceştia, Consiliul a întreprins demersuri concrete pentru amenajarea la nivelul instanţelor a unor spaţii adecvate audierii minorilor care să respecte standardele internaţionale în domeniu”, arată reprezentanţii CSM, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, CSM „va continua să se implice în acţiuni şi programe care vor contribui la dezvoltarea unei justiţii în interesul copilului, accesibilă, adecvată, rapidă şi diligentă, adaptată nevoilor acestuia”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS