Platforma pentru ridicări auto pentru muncipiul Târgu Jiu va fi disponibilă abia din luna martie a anului viitor. Tot de anul viitor, dar de la 1 ianuarie, va fi modificat regulamentul privind parcările de reședință în municipiul Târgu Jiu, însă mașina de ridicări auto nu va fi la dispoziția autorităților locale din luna ianuarie.
Prin urmare, va exista o perioadă de acomodare cu noul sistem de parcare în parcările de reședință. În momentul în care platforma de ridicări auto va ajunge la Târgu Jiu se va trece și la ridicarea mașinilor parcate ilegal. Taxa pentru recuperarea mașinii ridicate cu platforma auto va fi de 1.000 de lei. Din parcările de reședință vor fi ridicate și cele aproape 500 de rable care blochează practic sute de locuri.
„Nu o să avem mașina pentru ridicări auto și din acest motiv vom merge pe prevenție și va fi o perioadă de acomodare cu noul regulament și cu noile tarife. Mașinile parcate ilegal vor puea să fie ridicate abia din martie încolo”, a declarat Florin Băluță, șeful Poliției Locale Târgu Jiu.
Poliția Locală a aplicat o amendă record de 100.000 de lei
Totodată, polițiștii locali din Târgu Jiu au aplicat anul acesta mii de amenzi. Una dintre cele mai mari a vizat domeniul disciplina în construcții. Potrivit lui Florin Băluță, directorul Drecției Poliția Locală din Primăria Târgu Jiu, cele mai mari amenzi au vizat modul în care se construiește pe raza orașului.
Cea mai mare sancțiune a fost de 100.000 de lei. Au fost aplicate amenzi și de 50.000 de lei, precum și de 25.000 de lei. Este vorba de agenți economici, dar și de persoane fizice. Principalele abateri sunt extinderea fără autorizație pe domeniul public, construirea fără autorizație, modificarea construcției, în afara cadrului stablit de proiectul de execuție și altele. Șeful Poliției Locale Târgu Jiu a mai spus că în câteva situații amenzile au fost repetate pentru că s-a persistat în comiterea abaterilor.
Prin urmare, s-a intervenit din nou și au fost aplicate sancțiuni. Florin Băluță a menționat că, în majoritatea cazurilor, amenzile foarte mari sunt contestate în instanța de judecată, însă cele mai multe se plătesc. În perioada în care figurează cu amenzi neachitate către bugetul comuntății locale, persoanele fizice și juridice au probleme în a obține anumite tipuri de documente de la instituțiile publice. Anul acesta au fost aplicate persoanelor juridice și fizice aproape 4.000 de amenzi.