2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAutorul unei crime din Buzău a fost prins după nouă ani

Autorul unei crime din Buzău a fost prins după nouă ani

Autorul unui omor deosebit de grav, produs în judeţul Buzău, a fost prins după aproape nouă ani de la comiterea faptei. În 2013, el a intrat în casă peste o femeie de 89 de ani, imobilizată la pat, pe care a omorât-o pentru 500 de lei. După verificări îndelungate, autorul a fost identificat, fiind trimis în judecată, în stare de arest, informează G4Media.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu.

În fapt, în sarcina acestuia s-a reţinut că, în noaptea de 18.01.2013, pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 89 de ani, ce se afla imobilizată la pat din cauza unor afecţiuni din perioada copilăriei, după care i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei şi braţelor, cauzându-i fracturi ale acestora, pentru a-i remite banii pe care-i încasase cu titlu de indemnizaţie de handicap şi pensie de agricultor, iar după sustragerea sumei de 500 lei, a sugrumat victima, care a murit.

Cercetările au fost declanşate la data de 19 ianuarie 2013, cu aproximativ nouă ani în urmă, când organele de poliţie au fost sesizate că femeia de 89 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din comuna Breaza, judeţul Buzău, prezentând urme de violenţă, necropsia efectuată stabilind că decesul s-a produs urmare unei agresiuni.

„La data respectivă, cercetările efectuate nu au condus la identificarea autorului faptei, însă ele au fost continuate până în prezent, ocazie cu care, urmare a unor activităţi complexe, desfăşurate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale, folosindu-se tehnici şi metode de investigaţie specifice, s-a reuşit descoperirea autorului faptei în persoana numitului P.D., în vârstă de 31 de ani la data săvârşirii faptei, persoană cu antecedente penale, din aceeaşi localitate cu victima”, precizează procurorii.

La aproape nouă ani de la comiterea faptei, în baza probatoriului administrat, la data de 20 decembrie, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru săvârşirea celor trei infracţiuni, solicitându-se instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS