În perioada Crăciunului, peste 350 de poliţiştii doljeni acţioneză, în sistem integrat, împreună cu celelalte forţe de ordine, pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea evenimentelor antisociale, pentru crearea unui climat de siguranţă rutieră pe drumurile publice dar şi pentru prevenirea răspandirii virusului Sars-Cov 2, potrivit unui comunicat de presă.
Poliţiştii rutieri sunt prezenţi în teren, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie iar pentru siguranţa traficului rutier sunt amplasate radare pe principalele artere rutiere din judeţ.
Potrivit sursei citate, poliţiştii doljeni desfăşoară în continuare activităţi de verificare a modului în care sunt respectate măsurile impuse de autorităţi în contextul pandemiei de Covid 19, fiind acordată o atenţie sporită verificării persoanelor carantinate la domiciliu.
De asemenea, poliţiştii desfăşoară activităţi de verificare a legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, pentru prevenirea evenimentelor de natură a afecta ordinea şi liniştea publică dar şi prevenirea altor evenimente negative(răniri de persoane, incendii, distrugeri de bunuri) precum şi pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile legale în domeniu.
Poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale sunt pregătiţi să întervină în cazul unor evenimente deosebite.
Recomandăm tuturor conducătorilor de vehicule să manifeste prudenţă în condus, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice, ori alte sunstanţe, sau dacă se simt obosiţi.
Recomandăm tuturor să respecte măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov-2, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte măsurile impuse cu privire la carantină/izolare.
Adresăm rugămintea persoanelor care sunt martori sau victime ale unor infracţiuni, să sesizeze, de îndată, cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.