2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTirrena Scavi încheie anul corigentă la Drumul Expres Craiova-Pitești

Tirrena Scavi încheie anul corigentă la Drumul Expres Craiova-Pitești

Tirrena Scavi, firma italiană care se ocupă de construirea Tronsonului I al Dumului Expres Craiova-Pitești încheie anul corigentă la această „materie“. Chiar dacă până acum a reușit să ajungă la mai puțin de jumătate din lucrare, concediul de iarnă este unul prelungit.  

Stadiul lucrărilor la Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Pitești este unul slab. Cu toate acestea, constructorul a intrat în concendiu de iarnă prelungit. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, s-a aflat joi, 16 decembrie, la Craiova și a ținut să critice lucrările de la Tronsonul I. El a lăsat să se înțeleagă faptul că Tirrena Scavi se mișcă destul de greu. De asemenea, i-a transmis public firmei italiene să grăbeacă lucrurile și să țină cont de termenul stabilit în contract.

Când ar trebui să se termine lucrările

Contractul pentru Tronsonul I Craiova-Robănești, care are 17,7 kilometri, a fost semnat în decembrie 2018. Termenul de proiectare era de 12 luni, iar termenul de execuție 24 de luni. Finalul anului 2021 ar fi trebuit să aducă pentru șoferii din zona Olteniei posibilitatea să circule deja pe primul tronson Craiova-Robănești. Însă, în vara acestui an, constructorul a anunțat că din cauza unor autorizații venite târziu, termenul de finalizare va fi decembrie 2022. Așadar, încă un an de așteptare. În acest moment, Tirenna Scavi se află la mai puțin de jumătate din întreaga construcție. Dar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere consideră că antreprenorul este în grafic. „În prezent, antreprenorul înregistrează un progres fizic de 42,75 %. Mobilizarea acestuia este în conformitate cu programul de execuție, oferta tehnică și condițiile meteorologice“, au spus, pentru GdS, reprezentanții CNAIR.

La un calcul simplu, Tirrena Scavi a realizat doar 42,75% din lucrări în doi ani. Și mai are un singur an la dispoziție pentru a termina restul de 57,25% din lucrare. La cum au decurs lucrurile până acum, pare imposibil. Practic, constructorul ar trebui să facă într-un an mai mult decât a făcut în doi.  

Concediu prelungit pentru Tirrena Scavi

Și pentru că lucrurile s-au mișcat „excelent“, constructorul a considerat că o vacanță prelungită este soluția. „Începând cu data de 17.12.2021, antreprenorul a intrat in concediul de iarnă. Până la finalul anului, stadiul lucrărilor va rămâne de 42,75 %“, a mai spus CNAIR. Vacanța de iarnă prelungită vine în contextul în care vremea chiar a ținut cu constructorii de la începutul acestei ierni.

Rămâne de văzut cât de tare va tura motoarele Tirrena Scavi la întoarcerea din concediu și dacă va reuși ca la finalul lui 2022 să fie gata cu întreg tronsonul.

Ce se întâmplă cu lucrările la situl arheologic

În luna aprilie a acestui an a început o serie de lucrări la un sit arheologic. Acesta a fost descoperit pe o zonă prin care trebuie să treacă Drumul Expres Craiova-Piteşti. Este vorba despre un sit arheologic în care s-au găsit morminte ce datează de mii de ani, altele de sute de ani, diferite podoabe şi alte elemente folosite de oamenii din epoci precum neolitică, medievală, medievală timpurie şi medievală târzie. Situl arheologic se află exact în zona de graniţă dintre satul Gârleşti din comuna doljeană Gherceşti şi satul Pieleşti, din comuna cu aceeaşi nume.

În acest moment, reprezentanții CNAIR spun că descărcarea arheologică a fost finalizată și că nu mai sunt blocaje în cadrul șantierului. „Deși cercetarea arheologică s-a extins pe o perioadă mai mare decât era preconizat inițial, până în momentul de față antreprenorul nu a revendicat nicio întârziere în finalizarea lucrărilor“, a precizat CNAIR.

Pe lângă faptul că situl arheologic nu mai reprezintă un impediment, CNAIR spune că nici cu banii nu există niciun fel de problemă. „S-au efectuat toate plățile la timp, neexistând nicio restanță înregistrată până în acest moment“, a spus CNAIR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS