0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCrăciunul fără zăpadă - De la anii cu ger crunt, până la temperaturi ce amintesc de Paște

Crăciunul fără zăpadă – De la anii cu ger crunt, până la temperaturi ce amintesc de Paște

​Crăciunul fără zăpadă nu mai este o excepție, precum în anii 80, ci a devenit realitate și sunt tot mai des temperaturi de peste 10 grade. La Calafat au fost aproape 19 grade de Crăciun, acum patru ani, iar la Călărași au fost 18 grade în 2010. Tot Crăciunul a adus cea mai scăzută temperatură de decembrie: aproape -35 C la Întorsura Buzăului, în 1998. Vezi cât de mult s-a schimbat vremea de Crăciun în ultimii 40 de ani.

  • Crăciunul lui 1998 a adus cele mai scăzute temperaturi: -34,5 C la Întorsura Buzăului și -33 la Miercurea Ciuc. Anii 1992 și 2001 au adus minime de sub -25 C. În ultimii zece ani ziua de Crăciun a fost mult mai caldă decât în anii 80 și 90. Mult mai rar a fost zăpadă și au fost +10 C chiar și la munte. În 2017 au fost +18,9 grade la Calafat, iar în 2010 au fost +18,3 C la Călărași.
  • Sunt mari diferențele dintre Crăciunul anilor 80 în care au fost ierni grele ce vor rămâne în istorie și ce se întâmplă în prezent. Sunt mult mai rari anii în care temperaturile scad la sub -5 în noaptea de Crăciun și mult mai deși anii în care sunt mai mult de +15. De 20 de ani nu au mai fost sub -20 C în ziua de Crăciun la Miercurea Ciuc. Spre comparație, între 1981 și 2001 de șapte ori au fost nopți cu sub -20 C pe 25 decembrie.
  • Una dintre cele mai calde nopți de Crăciun a fost în 2002, când minima nu a scăzut sub +11 la Constanța. La polul opus, cele mai reci zile au fost în 1998 când după prânz erau -21 C la Miercurea Ciuc și -14 C la Întorsura Buzăului. În acestă perioadă a anului minimele nocturne la nivelul întregii țări sunt în medie între -11 și -3 grade, iar maximele diurne sunt între -3 și +5 grade.

Crăciunul fără zăpadă. Când a fost foarte rece de Crăciun

Data de 25 decembrie 1998 a adus minima absolută a lunii decembrie în țară (34,5 la Întorsura Buzăului), dar și alte temperaturi foarte scăzute.

Iată câteva exemple: – 33 C la Miercurea Ciuc, -28,9 la Joseni- 26,7 la Brașov, -24,6 la Sibiu -23,4 la Tg Mureș și -20,6 la București Băneasa. Maxima a fost de -13,8 C la Întorsura Buzăului în ziua când s-a stabilit recordul de frig pentru decembrie, iar la Miercurea Ciuc a fost -20,6 C!.

În 1992 minimele au fost de -28 la Joseni, -27 C la Întorsura Buzăului și -26,8 C la Miercurea Ciuc. În 2001 minimele au ajuns de Crăciun la -27,5 C la Miercurea Ciuc -24,1 la Sighetu Marmației, -20,8 C la Arad și la -18 C la Oradea, unde este în general mult mai cald.

În 2002 au fost -20,7 C la București, -17,9 la Cluj și -11,7 la Constanța. În timpul zilei maxima a fost de doar -7,6 C în Capitală. În 1987 au fost -16,4 la Predeal.

2013. Este ultimul Crăciun în care la Miercurea Ciuc, unul dintre polii frigului, minima a fost de sub -10 grade Celsius

În 2016 de Crăciun au fost -11,3 C la Întorsura Buzăului, cea mai mică temperatură înregistrată acolo în ultimii ani pe 25 decembrie și foarte departe de recordul absolut.

Crăciunul fără zăpadă. Cele mai calde zile de Crăciun

În 2017 Crăciunul a părut a fi mai degrabă Paște, iar temperaturile dovedesc asta:
Calafat +18,9
Târgoviște +17,7
Drobeta T S +16,5

Un alt Crăciun cald a fost în 2010 când au fost +18,3 C la Călărași, 15,9 la Constanța și +15,1 C la Sibiu. Noaptea a adus la Constanța o minimă incredibil de ridicată pentru acestă perioadă a anului: +11,2 C.

Anul trecut, de Crăciun au fost +16,1 C la Constanța și +15,6 C la Zimnicea.

În 1995 ziua de 25 decembrie a adus temperaturi cu peste 10 grade mai mari decât normalul:
Zimnicea +17
Turnu Măgurele +17
Giurgiu +14,9
Brașov +13
Miercurea Ciuc +11,5 C
Predeal +9,5
Omu +8,4

Nici 2009 nu a fost prea rece:
Sibiu +16
Arad +15,3
Cluj +11,5

Ceahlău – Toaca +4,6

În 2014 a fost cea mai caldă zi de Ajun din ultimii 50 de ani, pe 24 decembrie maxima fiind de +19,3 C la Târgoviște. În ziua de Crăciun au fost +15,3.

Și 2015 merita menționat fiindcă ultimele zile din an au fost excepțional de calde, iar la Târgoviște au fost +13,7 C de Crăciun și +21 în a treia zi de Crăciun. În orașul din Dâmbovița au fost zece zile consecutive cu maxime de peste +10, dintre care în șase zile au fost peste 15 grade. Pe 28 decembrie au fost +19,4 C. În a treia zi de Crăciun au fost +12,4 C la Joseni (unul dintre polii frigului).

Cum erau Crăciunurile din anii 80 față de ultimul deceniu

În anii 80 au fost ultimele ierni ”ca pe vremuri” cu lungi perioade reci și cu strat mare de zăpadă. Acele ierni au rămas mult în trecut.

Iată câteva comparații
Sibiu
Între 1981 și 1990 au fost cinci Crăciunuri cu minime de sub -5 grade și minima a fost -15,5 C. Între 2011 și 2020 au fost trei Crăciunuri cu -5 grade și minima a fost de -6,9 C.

București
Între 1981 și 1990 au fost cinci Crăciunuri cu minime de sub -5 grade și minima a fost -11,4 C. Între 2011 și 2020 au fost tot trei Crăciunuri cu -5 grade și minima a fost -6,6 C. Schimbarea este clară la maxime însă: din ultimele 11 Crăciunuri, în cinci dintre ele au fost maxime mai mari de 10 grade. Între 1980 și 1990 nu a fost maximă de peste 10 grade.

Arad
Între 1981 și 1990 au fost trei zile de Crăciun cu minime de sub -5 C. În ultimii zece ani nu a fost niciuna.

Iași
Au fost patru zile de Crăciun cu minime de sub -5 între 1981 și 1990 și doar una în ultimul deceniu.

Miercurea Ciuc
Au fost șase zile cu sub – 5 C între 1981 și 1990 și doar patru în ultimul deceniu. Aici trebuie făcută o comparație importantă care arată cum s-au schimbat lucrurile. De 20 de ani nu au mai fost sub -20 C în ziua de Crăciun la Miercurea Ciuc (-27,5 C în 2001). Spre comparație, între 1981 și 2001 de șapte ori au fost nopți cu sub -20 C pe 25 decembrie.

Constanța
În ultimii 11 ani, de cinci ori au fost mai mult de +10 C în ziua de Crăciun, în timp ce între 1980 și 1990 au fost doar două cazuri.

Vf Omu
La cea mai rece stație din țară au fost trei ani cu minime de sub -15 C de Crăciun în anii 80 și doar o astfel de minimă din 2011 până în prezent.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS