Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat că Marian Drăgulescu şi Larisa Iordache, retraşi din activitate la finalul acestui an, reprezintă două pierderi greu de înlocuit pentru gimnastica românească.
„Pentru gimnastica românească, 2021 a fost un an complex, cu foarte multă muncă pe toate palierele, cu o atmosferă pozitivă pentru reconstrucţie şi cu rezultate atât cât s-au putut obţine. Într-adevăr, am avut în acest an şi două retrageri, una dintre ele a lui Marian, care era de aşteptat, pentru că totuşi el are 41 de ani. El se mai retrăsese, dar acum corpul lui îi cere acest lucru înaintea minţii. El este un sportiv de excepţie, sunt convinsă că nu se va mai naşte curând un alt Marian Drăgulescu. Este un talent foarte greu de egalat vreodată.
În ceea ce o priveşte pe Larisa Iordache, nu aş putea spune că era de aşteptat să se retragă, dar dacă punem în balanţă toată această suită de accidentări cu care s-a confruntat… atunci ne dăm seama că până şi pentru un om normal este greu să treacă prin momentele prin care a trecut ea. Iar Larisa este un om pe umerii căruia a fost o ţintă olimpică pe care a aşteptat-o o ţară întreagă. Deci nu vorbim de federaţie, de antrenori, vorbim de toată lumea care s-a uitat şi a urmărit-o cu sufletul la gură la Tokyo. Sunt două pierderi greu de înlocuit pentru gimnastica românească. Marian şi Larisa sunt doi sportivi cu palmares, pentru a căror înlocuire avem mult de muncit”, a afirmat preşedinta FRG, pentru Agerpres.
Carmencita Constantin: „Larisa putea obţine medalie la JO“
Aceasta a menţionat că Larisa Iordache a făcut maximum la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi că ea s-ar fi luptat pentru medalie dacă nu ar fi suferit acea accidentare severă în calificările de la bârnă.
„La Jocurile Olimpice, Marian nu a obţinut calificarea în finală, dar Larisa a reuşit această performanţă. Din păcate, a fost acea coborâre de pe aparat. Iar dacă nu exista acea accidentare care a pus-o în situaţia de a rata finala, eu spun că ea avea şanse la medalie. Din păcate, accidentarea a fost una severă şi după cum se ştie ea a şi fost operată. Ce mai putem să adăugăm aici? Copilul şi-a făcut datoria la maximum pentru România la Tokyo. Pentru că avea calificarea în finală şi şansele la medalie erau reale.
Apoi, tot anul acesta, Maria Ceplinschi a fost pentru prima dată la o ediţie a Campionatelor Mondiale de senioare şi a reuşit. Ea a avut rezultate bune anul acesta. Dar nu numai ea, vin din spate sportive junioare precum Amalia Puflea şi Ana Bărbosu, care au avut rezultate foarte bune, iar la anul vor fi senioare”, a adăugat ea.
Citeşte şi: Tenis de masă / CSU Craiova a încheiat anul cu fruntea sus