-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânără accidentată mortal pe trecere de pietoni de o maşină de poliţie

Tânără accidentată mortal pe trecere de pietoni de o maşină de poliţie

Sfârșit cumplit pentru un tânără în vârstă de 21 ani, luni seară, pe o stradă din orașul Agnita, județul Sibiu. Aceasta a murit după ce un polițist aflat la volanul unei autospeciale a lovit-o în plin pe fata care traversa strada. Medicii sosiți la locul accidentului au încercat să o resusciteze, însă efortul lor a fost în zadar, scrie Observatornews.

Tragedia a avut loc în jurul orei 21.30, pe strada 1 Decembrie din oraşul Agnita.

Polițistul se afla în timpul serviciului și conducea autospeciala pe direcţia Agnita – Sighişoara când a spulberat-o pe tânăra de 21 de ani, ce traversa strada.

Poliţia Judeţeană Sibiu a demarat o anchetă internă, în funcție de rezultatul căreia se vor şi măsurile legale în consecinţă. 

„În această seară, în jurul orei 21.30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliție. 

Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă. 

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei. 

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul”, a transmis, luni seară, IPJ Sibiu, potrivit News.ro

De asemenea, Poliţia Judeţeană Sibiu a precizat că se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către poliţist a normelor de conduita profesională, iar în funcţie de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS