2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea bugetului de stat pe 2022 a fost promulgată

Legea bugetului de stat pe 2022 a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea bugetului de stat pe 2022, după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea USR vizând legea. De asemenea, preşedintele a promulgat şi Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul viitor, scrie News.ro.

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 28 decembrie 2021, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2022 (PL-x 611/20.12.2021); Decret pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 (PL-x 612/20.12.2021)”, a anunţat marţi Administraţia Prezidenţială.

Curtea Constituţională a respins, marţi, într-o şedinţă desfăşurată cu o zi mai devreme decât era programat, sesizarea celor de la USR pe proiectul bugetului de stat pe 2022. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Judecătorii constituţionali au adoptat decizia cu unanimitate de voturi. Iniţial, CCR anunţase că va analiza sesizarea USR pe 29 decembrie, însă şedinţa a avut loc cu o zi mai devreme. 

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

În plus, CCR a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

USR a atacat la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe 2022, imediat după adoptarea proiectului în plenul comun al Parlamentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS