0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetAtmosferă de vis, meci perfect! SCMU Craiova, calificare en fanfare în Final Four-ul Cupei

Atmosferă de vis, meci perfect! SCMU Craiova, calificare en fanfare în Final Four-ul Cupei

Într-o atmosferă electrizantă în Sala Polivalentă din Bănie, baschetbaliștii de la SCMU Craiova nu aveau cum să nu facă un meci mare! Iar acest lucru s-a și întâmplat în duelul retur cu Timișoara, din sferturile Cupei României. Împinși de la spate de aproximativ 2.000 de oameni, printre care și Peluza Nord Craiova, trupa lui Kakiouzis nu a mai întâlnit o problemă în a recupera cele 10 puncte diferență din tur și s-a impus categoric chiar, la 17 puncte, scor 82-65.

După cum menționam mai sus, alb-albaștrii aveau de recuperat un deficit de zece puncte, după înfrângerea din tur, scor 87-97. Chiar dacă au marcat primii prin Hawley, oltenii s-au văzut conduși cu 13-5 după patru minute de joc. Qualls, Wyatt și Howley au readus Craiova la egalitate (15-15), dar Lilov a încheiat primul sfert cu două triple (17-21). Sfertul secund a fost la fel ca primul, doar că de această dată cu un plus în dreptul Craiovei. Qualls și Komatina au deschis actul cu câte o triplă, pentru ca Timișoara să aibă un avantaj de șase puncte, 26-20, cu cinci minute înainte de pauza mare. A urmat un parțial de 12-2 al „leilor“ (32-28), pentru ca în cele din urmă avantajul să fie la pauză de numai un punct, 34-33.

Un sfert trei pe placul suporterilor

Actul al treilea al meciului a fost într-adevăr uimitor, iar SCMU a dat dovadă de mare caracter și dorință de calificare. Putem spune, practic, că sfertul trei a fost un adevărat galop de sănătate pentru Craiova, care și-a asigurat un avantaj de 23 de puncte, scor 65-42, înainte de ultimele 10 minute. De menționat că scorul în actul al treilea a fost un incredibil 31-9 în favoarea alb-albaștrilor!

Timișoara a început o cursă de recuperare în ultimul sfert. Edi Petrescu a marcat o triplă, Wyatt a înscris un four-point play, dar Gajic, Petrescu și Lilov i-au adus pe bănățeni la 16 puncte (69-53). Robinson a marcat un dunk spectaculos pe contraatac care ducea Craiova la 19 puncte, dar Timișoara nu a renunțat și a revenit la -16 prin tripla lui Mirkovic. Wyatt a ținut sub control situația de la linia de fault, pentru ca tot el să înscrie după un assist spectaculos al lui Qualls (82-63). Ivan Lilov a înscris repede după time-out, dar Timișoara n-a mai avut timp să întoarcă soarta calificării. Astfel, SCMU Craiova ajunge pentru al doilea an consecutiv în Final Four-ul Cupei României.

Michael Qualls a adunat 26 de puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, Khalif Wyatt a adus 18 puncte și Josh Hawley 14 puncte. De partea cealaltă Ivan Lilov a marcat 22 de puncte, în timp ce Alex Olah și Edi Petrescu au înscris fiecare câte 9 puncte.

Citește și: „U” Craiova a anunţat un cantonament în Turcia. Se va pleca pe 3 ianuarie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS