-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat înjunghiat mortal de un coleg care îi datora 60 de lei

Bărbat înjunghiat mortal de un coleg care îi datora 60 de lei

Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Bihor, a fost ucis cu lovituri de cuţit de un coleg de muncă, după o ceartă între cei doi pornită de la faptul că victima ar fi avut de recuperat de la agresor suma de 60 de lei, transmite Agerpres.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, crima a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, într-o locuinţă în care erau cazaţi cei doi colegi de muncă.

„Pe fondul unui conflict spontan cu victima, declanşat de o datorie de 60 de lei pe care avea să i-o achite acesteia, la un moment dat, întrucât era agresat verbal şi fizic de către victimă, inculpatul a luat un cuţit, cu care a înjunghiat-o de trei ori, provocându-i plăgi înţepate/tăiate ce au declanşat hemoragii interne produse prin lezarea de organe intraabdominale (stomac, pancreas) şi structuri vasculare (artera aorta), determinând direct şi necondiţionat decesul victimei”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de către procurori.

Agresorul s-a predat singur poliţiştilor, fiind reţinut de aceştia, care au deschis cercetările pentru omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS