2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNicolae Ciucă: PIB-ul României s-a triplat după aderarea la UE

Nicolae Ciucă: PIB-ul României s-a triplat după aderarea la UE

Prim-ministrul Nicolae Ciucă arată, cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană (UE), că Produsul Intern Brut al ţării s-a triplat în această perioadă, iar PIB-ul pe cap de locuitor a devenit de aproape patru ori mai mare, din 2006 până în 2021.

„Marcăm astăzi 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. La 1 ianuarie 2007, ţara noastră a devenit parte a acestui proiect european unic, care a asigurat şi continuă să asigure stabilitatea şi prosperitatea continentului nostru. Măsura succesului aderării noastre la UE este confirmată atât de menţinerea unui sprijin larg al cetăţenilor români pentru Uniune, cât şi de bunăstarea adusă în cei 15 ani de apartenenţă la Uniune”, afirmă Ciucă, citat de Agerpres.

Premierul precizează că fonduri europene de zeci de miliarde de euro au intrat în ţară şi continuă să vină, contribuind la investiţii care cresc nivelul calităţii vieţii şi aduc mai aproape standardele occidentale la care ne raportăm, în timp ce alte peste 90 de miliarde de euro sunt puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, în următorii ani, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin cadrul financiar multianual.

„Dar poate cel mai important câştig a fost acela al liberei circulaţii pentru oameni, bunuri şi servicii. Milioane de români lucrează, învaţă ori îşi petrec vacanţele în alte ţări din Uniunea Europeană. Majoritatea exporturilor româneşti sunt în state membre UE. Piaţa Unică Europeană este deschisă antreprenorilor români, care beneficiază de acces liber şi sprijin acordat prin finanţările europene”, transmite Nicolae Ciucă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS