Jucătoarea britanică Emma Răducanu (19 WTA) a anunţat că nu va mai participa la turneul de la Melbourne, premergător Australian Open. Tenismena cu origini românești tocmai a ieşit din izolare în urma infecţiei cu coronavirus.
Răducanu, câştigătoarea de la US Open de anul trecut, a ratat, din cauza Covid-19, participarea la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi de luna trecută.
Britanica de 19 ani ar fi urmat să joace la turneul WTA 250 Melbourne Summer Set, programat în intervalul 4 – 9 ianuarie.
Emma Răducanu: „E prea devreme să particip“
„Tocmai ce am ieşit din izolare. Este prea devreme pentru mine să particip la turneul de la Melbourne“, a spus aceasta.
Nu se ştie nici dacă ea va fi prezentă la un alt turneu de pregătire, Sydney Classic, ce va avea loc tot în această lună.
Potrivit agenției EFE, citată de Agerpres, Emma Răducanu s-a aflat pe lista personalităţilor decorate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu ocazia Anului Nou. Ea a devenit Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru servicii aduse tenisului.
Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, va avea loc în perioada 17 – 30 ianuarie.
Citește și: Rafael Nadal a sosit la Melbourne pentru Australian Open