Dialoguri cu catelul meu

Dupa celebrele dialoguri pla-toniciene, iata ca alte dialoguri aspira spre cuvenita celebritate: dialogurile cu catelul meu.

Multi spun ca un ciine e preferabil unui om. Eu zic ca depinde de ciine, dar mai ales de om.

Catelul meu e rau, mofturos, scirbos, las, musca pe la spate, e galagios, obositor. Ce mai, e complet umanizat.

Il cheama King Borg of Dumiland. Dupa Revolutie a avut de suferit din cauza numelui regalist. A fost acuzat ca va aduce mosierii, ca este arogant si nu tine cu maidanezii care au mincat sapte ani numai soia. Ca umbla cu covrigi capitalisti in coada si multe altele. Dar acum, dupa ce l-a invitat un dulau autohton la masa, e lasat in pace. De fapt, e si foarte popular in mahala. Se pupa cu toti maidanezii de la care imprumuta purici. Ii zic: „Cum de poti suporta toti parazitii astia?“ „Da’ voi, romanii, cum puteti suporta atitia «paraziti»“?

La plimbare cu el prin oras e chinul lumii. Avind un pronuntat spirit cetatenesc, isi manifesta nemultumirea fata de calitatea activitatii unor institutii publice, ridicind piciorul din spate in fata zidurilor cladirilor care adapostesc aceste institutii. In mintea lui de catel patriot, ridicind piciorul, vrea sa le sprijine, stiindu-le atit de subrede.

Cind trec pe linga un chiosc cu ziare, isi manifesta aceeasi indignare lichida. Numai ca prefera o anumita parte a presei. L-am intrebat: „Ce ai cu ziarele?“ „Pai, nu vezi? – mi-a raspuns. Se tin numai de critici“.

I-a intrat in cap, ca multor romani, sa intre in politica. „Ce sa faci acolo – i-am zis“? „Pai, cu atitea javre, una in plus ce conteaza“. „Mai, zic, nu cumva ai vrea si in parlament? Ce ai tu in comun cu «alesii»?“ „Iubirea de ciolan“, mi-a raspuns. Si trebuie sa recunosc ca are fire de om politic. Cind vine cineva la mine cu mina goala, sare sa-l rupa. Daca vine insa cu ceva in mina sau daca e un sef ierarhic, se gudura si-l linge…

S-a apucat acum sa priveasca la televizor emisiunile politice, pe care le urmareste insa cu pasiune partinitoare. Sint unii lideri politici pe care, cind ii vede, incepe sa urle si nu se potoleste pina nu strig la el: „Ma, animalule!“

Am vrut sa-l plimb fara lesa, caci mereu se zbate, de parca ar vrea libertate, dar cind ii dau drumul din lant nu se indeparteaza deloc. Ca si romanii, are, vorba lui Brucan, memoria lantului si i-ar trebui vreo 20 de ani ca sa-l uite (dar lui nea Brucan citi i-ar trebui?).

Desi nu face nimic si nu este productiv, a capatat gusturi de pensionar. Vrea numai jambonuri fine, brinza frantuzeasca si muschiulet de porc la gratar.

I-am spus ca e cazul sa faca si el ceva. De pilda, sa mearga la vinatoare. Mi-a spus ca merge, dar numai daca e vorba de vinat cu coarne. „Numai la Cornu merg, ca acolo-i bine“, mi-a raspuns.

M-am dus la politie si i-am scos pasaport, cu gindul sa emigreze in Canada. „Nu plec din Romania! – mi-a raspuns. Aici poti sa duci o adevarata viata de ciine!“