2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieApple, prima companie care ajunge la o capitalizare de piață de 3 trilioane de dolari

Apple, prima companie care ajunge la o capitalizare de piață de 3 trilioane de dolari

Apple a devenit luni prima companie americană care ajunge la o capitalizare de piață de 3 trilioane de dolari, datorită încrederii investitorilor că producătorul american de telefoane iPhone va continua să lanseze produse care se vând foarte bine, în contextul în care caută să se extindă pe piața mașinilor autonome și pe cea a metaversului, transmite Reuters.

În prima zi de tranzacționare din 2022, acțiunile Apple au ajuns la un record de 182,88 de dolari la mijlocul zilei.

Consumatorii vor continua să scoată din buzunar bani mulți pentru Iphone, pariază investitorii

Cea mai valoroasă companie din lume este prima care ajunge la acest prag de 3 trilioane de dolari. Investitorii pariază că consumatorii vor continua să scoată din buzunar bani mulți pentru Iphone, Macbook și servicii precum Apple Tv și Apple Music.

Unii analiști consideră că motorul acestei creșteri este partea de servicii, care ar valora 1,5 trilioane de dolari în ochii investitorilor de pe Wall Street.

„Fiind prima companie care intră în clubul de 3 trilioane de dolari este «un moment de flexare a mușchilor» pentru (CEO-ul Tim) Cook și compania”, spune analistul Daniel Ives de la Wedbush Securities.

Apple a împărțit clubul celor evaluați la două trilioane de dolari cu Microsoft

Apple a împărțit clubul celor evaluați la două trilioane de dolari cu Microsoft, care valorează acum aproape 2,53 trilioane de dolari. Alphabet (care deține Google), Amazon și Meta Platforms (care deține Facebook) au o capitalizare de peste 1 trilion de dolari.

Adoptarea rapidă a tehnologiilor 5G, AR/VR (realitatea augmentată și realitatea virtuală) și inteligența artificială au contribuit de asemenea ca acțiunile să devină preferate pe bursă în contextul în care investitorii se îndreaptă către companiile bogate în lichidități și se îndepărtează de afacerile care au fost mai sensibile la creșterea economică, potrivit Reuters.

Adoptarea rapidă a tehnologiei 5G a oferit un impuls semnificativ

Adoptarea rapidă a tehnologiei 5G, care are implicații extinse în viitor, a oferit un impuls semnificativ. Recent, Apple a lansat iPhone 13 în al doilea său val de telefoane ce utilizează tehnologia 5G.

În China, una dintre cele mai mari piețe ale Apple, compania continuă să conducă piața telefoanelor inteligente pentru a doua lună la rând, devansând rivali ca Vivo și Xiaomi, arată datele recente furnizate de CounterPoint.

Piața financiară se pregătește să-și extindă revenirea după șocul pandemiei, în frunte cu Tesla, urmată de Apple și Nvidia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS