6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAu încercat să evite un pieton, s-au ciocnit și l-au lovit mortal

Au încercat să evite un pieton, s-au ciocnit și l-au lovit mortal

Un pieton care circula pe marginea unui drum județean a murit după ce a fost acroșat de două mașini care, în încercarea de a-l evita, s-au ciocnit.

Accidentul s-a produs pe DJ 204E, la ieşire din Panciu spre Haret, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Din primele cercetări, în accident au fost implicate o mașină și o autoutilitară. Șoferii ar fi observat pietonul care mergea pe marginea părţii carosabile a drumului judeţean cu o singură bandă pe fiecare sens de mers şi ar fi încercat să îl evite, însă până la urmă, el a fost lovit mortal, fiind acroşat în urma coliziunii celor două autovehicule, conform Digi24.

În urma accidentului au mai fost rănite trei persoane

Potrivit poliţiei, în urma accidentului au mai fost rănite trei persoane, respectiv cei doi șoferi şi un pasager al unuia dintre autovehicule.

Ambii șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând ca Serviciul de Medicină Legală să stabilească dacă pietonul era beat.

 Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS