Creșterea numărului de cazuri de Omicron la nivel mondial ar putea crește riscul apariției unei noi și mai periculoase variante de Covid-19, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit AFP.
Deși varianta se răspândește ca un foc de paie în întreaga lume, se pare că este mai puțin patogenă decât se credea inițial și a adus speranțe că pandemia ar putea fi depășită.
Însă, Catherine Smallwood, responsabilă pentru situații de urgență a OMS, a declarat pentru AFP că o creștere a ratei de infectare ar putea avea un efect contrar.
„Cu cât Omicron se răspândește mai mult, cu cât se transmite mai mult și cu cât se replică mai mult, cu atât este mai probabil să genereze o nouă variantă”, a spus ea, conform HotNews.
„În momentul de față Omicron este mortal, poate provoca moartea (…) Poate un pic mai puțin decât Delta, dar cine poate spune ce ar putea genera următoarea variantă?”.
„Ne aflăm într-o fază foarte periculoasă, cu rate de infecție în creștere foarte semnificativă“
Europa a înregistrat peste 100 de milioane de cazuri de Covid de la începutul pandemiei și peste cinci milioane de cazuri noi în ultima săptămână din 2021, ceea ce „eclipsează aproape tot ce am văzut până acum”, a adăugat Smallwood.
„Ne aflăm într-o fază foarte periculoasă, cu rate de infecție în creștere foarte semnificativă în Europa de Vest, iar impactul real al acestui lucru nu este încă prea clar”, a spus ea.
Omicron ar putea reprezenta o amenințare mai mare din cauza numărului de cazuri
Deși „la nivel individual, riscul de spitalizare este probabil mai mic” în cazul variantei Omicron decât în cazul variantei Delta, Omicron ar putea reprezenta o amenințare mai mare în general, din cauza numărului de cazuri, a continuat ea.
Atunci când numărul de cazuri crește atât de mult, este posibil ca mult mai multe persoane cu boli grave să ajungă la spital sau chiar să moară”, a spus ea.
Marea Britanie, care a anunțat marți că a înregistrat pentru prima dată peste 200.000 de cazuri noi zilnic, se confruntă cu o criză sanitară din cauza lipsei de personal provocată de valul de Omicron.
Se așteaptă ca Franța vecină să se apropie de 300.000 de cazuri marți, au declarat autoritățile.
Smallwood afirmă că se așteaptă la scenarii similare în alte țări europene: „Chiar și în sistemele de sănătate mari și sofisticate, există dificultăți reale în acest moment și este posibil să se întâmple din nou în regiune, deoarece Omicron duce la o creștere a numărului de cazuri.