4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCinci bărbați au bătut și au legat de mâini și de picioare un bătrân și i-au furat banii și mâncarea

Cinci bărbați au bătut și au legat de mâini și de picioare un bătrân și i-au furat banii și mâncarea

Cinci bărbați cu fețele acoperite au bătut și au legat de mâini și de picioare un vârstnic, în locuința lui, apoi i-au furat banii și mâncarea. Incidentul a avut loc într-o localitate din județul Timiș, iar până acum polițiștii au arestat preventiv, pentru 30 de zile, doi dintre suspecți. 

„În noaptea de 30 spre 31 decembrie, cinci persoane necunoscute, cu fețele acoperite, au intrat în locuința unui bărbat, în vârstă de 77 de ani, din Brestovăț, l-au lovit și l-au legat de mâini și picioare, după care au furat 28.600 de lei, două motofierăstraie și 40 kg. de produse alimentare”, anunță Poliția Timiș, conform Digi24.

Politiștii din Timiș au identificat doi dintre suspecți

Politiștii din Timiș au identificat apoi doi dintre suspecți, despre care existau informații că urmează să părăsească țara. În urma unei acțiuni de depistare a acestora și a unor percheziții, în prima zi a anului au fost găsiți în Timișoara doi bărbați, în vârstă de 31 și 32 de ani, suspecți, potrivit unui comunicat transmis de oamenii legii.

La percheziții au fost găsite două motofierestraie, o parte din produsele alimentare și 3.600 de lei. Cei doi au fost duși în arestul IPJ Timiș, iar pe 2 ianuarie au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii i-au prins și pe ceilalți trei suspecți

Marți, polițiștii i-au prins și pe ceilalți trei suspecți, în Timișoara. Cei trei bărbați, de 22, 42 și 51 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore și urmează să fie introduși în arestul IPJ Timiș, iar miercuri vor fi prezentați magistraților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS