1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArestat pentru două jafuri comise pe străzile din Craiova

Arestat pentru două jafuri comise pe străzile din Craiova

Magistraţii de la Judecătoria Craiova au dispus, marţi seara, arestarea preventivă a unui bărbat de 41 de ani, cercetat pentru comiterea a două infracţiuni de tâlhărie. Potrivit oamenilor legii, în ziua de Crăciun, bărbatul a atacat o tânără de 17 ani şi i-a sustras o sumă de bani şi telefonul mobil. Luni seara, bărbatul a făcut o altă victimă, o femeie de 60 de ani, căreia i-a sustras telefonul mobil şi 650 de lei.

Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că ultimul atac a avut loc pe strada Maria Tănase din Craiova.

„Luni seara, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Maria Tănase din Craiova, o femeie a fost deposedată de telefonul mobil de către un bărbat care ulterior a părăsit zona, plecând în fugă, într-o direcţie necunoscută(…).

În urma activităţilor desfăşurate, pe strada Castanilor din Craiova, poliţiştii au depistat un bărbat cu semnalmente similare celor furnizate de către persoana vătămată, asupra căruia au fost găsite telefonul mobil şi suma de 650 de lei sustrase”, au precizat oamenii legii.

Este vorba de un craiovean de 41 de ani, care a fost dus la sediul secţiei pentru a fi audiat. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că suspectul a sustras de la femeia de 60 de ani şi suma de 650 de lei.

Prima victimă, o tânără de 17 ani

Potrivit oamenilor legii, suspectul nu era la prima tâlhărie. Prima victimă a fost o tânără de 17 ani, care a fost jefuită pe strada Cerna din localiate.

„Poliţiştii au stabilit că, la data de 25 decembrie 2021, bărbatul în cauză, în timp ce se deplasa pe strada Cerna din Craiova, ar fi deposedat o adolescentă de 17 ani, prin constrângere, de suma de 150 de lei şi un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei”, au mai explicat poliţiştii doljeni.

Arestat pentru tâlhărie şi tâlhărie calificată

În cursul zilei de marţi, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi tâlhărie calificată. Marţi seara, suspectul a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea bărbatului pe o perioadă de 30 de zile.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ş.F. pe o durată de 30 de zile, de la 04 ianuarie 2022 până la data 02 februarie 2022, inclusiv(…). Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător de luare a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, se arată în hotărârea instanţei.

Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi contestată de către inculpat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS