6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPreședintele Universității Titu Maiorescu, trimis în judecată pentru șantaj

Președintele Universității Titu Maiorescu, trimis în judecată pentru șantaj

Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Iosif Urs, președinte al Universității Titu Maiorescu (București) și președinte al consiliului de administrație al universității pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Potrivit procurorilor DNA, în zilele de 10 martie și 18 mai 2021, în calitate de președinte al Universității Titu Maiorescu din București și președinte al consiliului de administrație al universității, inculpatul Urs Iosif ar fi amenințat o persoană, cadru didactic la aceeași universitate.

El a spus că va da în vileag, în fața colectivului universității și al asociației membrilor fondatori ai universității, a organelor statutare ale acestora (senat, consiliu de administrație, adunare generală, consiliu etc) o serie de fapte compromițătoare (legate de cariera politică și universitară, de exercitarea abuzivă și păgubitoare a unei anumite funcții manageriale, de promovarea unor apropiați sau a unor rude în funcții didactice etc.).

De asemenea, președintele Universității Titu Maiorescu l-a amenințat că va determina declanșarea unor anchete disciplinare de către comisia de etică din universitatea amintită, atât împotriva respectivei persoane, cât și împotriva unei rude a acesteia.

Ce dorea Iosif Urs

Președintele Universității Titu Maiorescu (București) a recurs la amenințări pentru a constrânge cadrul didactic:

  • să recunoască/declare că a știut, în iunie 2019, că Iosif Urs urma să fie anchetat, că a avut o legătură cu sesizarea organelor judiciare privind fraudarea examenului de licență organizat în iunie 2019 de Facultatea de Drept a Univ. Titu Maiorescu și să îi spună cine a dat ordin procurorului să-l ancheteze;
  • să îl sprijine să ajungă la cei despre care crede că pot influența soarta dosarului său, să-l „închidă” (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine), iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă.

    În cauza privind presupusa fraudă a examenului de licență, din sesiunea iunie – iulie 2019, organizat la nivelul Facultății de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București, Urs Iosif a fost trimis în judecată, iar o altă persoană a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.
    Prezentul dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS