Un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu cetăţenie română şi moldovenească, a fost prins de autorităţi la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, cu un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 aparţinând altei persoane, informează Agerpres.
„În data de 5 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Italia, un bărbat cu cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 60 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele personale de identitate şi un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 digital care conţine cod QR. În urma scanării codului QR s-a stabilit că datele persoanei vaccinate diferă de cele ale persoanei prezente la controlul de frontieră”, precizează un comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând să fie dispuse măsurile legale.