3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAtenție la instalațiile electrice! Incendiu la o casă din Burila Mare

Atenție la instalațiile electrice! Incendiu la o casă din Burila Mare

Pompierii militari mehedinţeni au fost solicitați să intervină, ieri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din Burila Mare.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare și Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor la locul producerii evenimentului, incendiul se manifesta cu flacără violentă și degajare mare de fum la o casă de locuit și anexele gospodărești aferente. Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea flăcărilor la locuințele învecinate. Acestea au cuprins casa de locuit, o bucătărie de vară, un garaj în care se afla un autoturism, o magazie de cereale și un depozit de unelte, suprafața totală afectată fiind de circa 300 mp.

Proprietara, o femeie, în vârstă de circa 48 de ani, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, aceasta suferind arsuri de gradul 1 și 2 la nivelul capului și membrelor superioare.
La intervenție a participat și SVSU Burila Mare cu doi voluntari și o cisternă cu apă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.

Măsuri pentru evitarea incendiilor

Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite care pot pune în pericol nu doar bunurile cetățenilor, ci chiar viața, aceștia trebuie:

  • să nu utilizeze aparate electrice, prize, întrerupătoare, cabluri electrice, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii,
  • să nu suprasolicite instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori.

La exploatarea instalațiilor electrice se interzice:

  • înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate;
  • racordarea unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor;
  • încărcarea instalaţiei electrice peste sarcina admisă;
  • utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri, fiare de călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
  • utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reşourilor electrice improvizate sau cu defecţiuni;
  • folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii, a instalaţiei electrice şi/sau a receptorilor electrici;
  • efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către personal neautorizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS