5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLapoviță și ninsoare în toată țara, începând de luni noapte

Lapoviță și ninsoare în toată țara, începând de luni noapte

În intervalul 11 – 14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul centrul țării și pe arii mai restrânse în rest. De asemenea, de luni noapte se vor semnale precipitații slabe – lapoviță și ninsoare, spun meteorologii.

Conform unei informări meteo transmise luni de către Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul 10 ianuarie, ora 10.00 – 12 ianuarie, ora 10.00, în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul țării, în special în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Pe arii restrânse se va forma polei. Vântul se va intensifica și în estul și sudul țării, iar pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 – 14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS