Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, marţi, definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).
Ultima actualizare a definiţiilor de caz fusese făcută în iulie anul trecut.
Astfel, criteriile clinice care se au în vedere la stabilirea diagnosticului sunt cel puţin unul din următoarele semne şi simptome: tuse, febră, scurtarea respiraţiei, debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei.
Pentru copiii cu vârsta de până la 16 ani care prezintă manifestări gastrointestinale (vărsături, diaree), neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.
Criteriile epidemiologice sunt: contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului şi/ sau rezident sau personal al unei instituţii pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituţie în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.
Simptome şi semne adiţionale mai puţin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături şi/ sau diaree. Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil, precizează INSP.
Cazurile se clasifică după cum urmează:
1. caz posibil – orice persoană care întruneşte criteriile clinice;
2. caz probabil – orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întruneşte criteriile de diagnostic imagistic;
3. caz confirmat – orice persoană care întruneşte criteriile de laborator.
Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile, subliniază Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Contactul direct este definit ca:
* persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
* persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
* persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);
* persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi cu o durată de minimum 15 minute;
* persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;
* persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.
„Orice persoană care a purtat masca/ echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct”, subliniază INSP.
*** Decesul cauzat de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie cu germen identificat prin hemocultură etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.
Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19, arată sursa citată.
De asemenea, COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.
„În vederea supravegherii, prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu SARS-CoV-2, personalul medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic care face parte din una din categoriile – nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă şi care nu a avut niciodată boala sau nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă şi care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 zile de la data primului test pozitiv – se va testa prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR/NAAT o dată la 7 zile. Conducerea unităţii medico-sanitare are obligaţia verificării rezultatului testării şi a instituirii măsurilor care se impun. Testarea periodică poate înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete”, precizează INSP.
Această testare se solicită în următoarele situaţii:
* în condiţiile în care rata cumulată a incidenţei cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, din unitatea administrativ-teritorială, raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 1,5;
* pentru unităţi sanitare care îngrijesc pacienţi confirmaţi cu varianta Delta sau Omicron a SARS-CoV-2, indiferent de rata de incidenţă din unitatea administrativ-teritorială.
Personalul medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic vaccinat împotriva SARS-CoV-2 cu schema completă, precum şi cel care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai puţin de 180 zile de la data primului test pozitiv, documentat cu bilet de externare din spital şi/ sau buletinul de analiză cu rezultat pozitiv, nu necesită testare periodică.
