11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalReal Madrid va juca finala Supercupei Spaniei

Real Madrid va juca finala Supercupei Spaniei

Liderul din LaLiga, Real Madrid, a reușit să se califice în finala Supercupei Spaniei după ce s-a impus în prima semifinală, scor 3-2, în fața rivalei FC Barcelona. Confruntarea de miercuri seară s-a disputat pe „King Fahd International Stadium“, din Riyadh – Arabia Saudită.

„Galacticii“ au deschis scorul prin Vinicius (’25, 0-1). Benzema i-a „furat“ mingea lui Busquets la mijlocul terenului, i-a pasat-o lui Modric, acesta i-a returnat-o, iar Karim l-a lansat apoi pe un culoar liber pe Vinicius, care a trimis în plasă de la circa 10 metri.

Catalanii au egalat spre finalul primei reprize. A fost o centrare slabă în fața porții a lui Dembele, iar Militao a respins-o piciorul lui Luuk de Jong, mingea intrând în plasă în ciuda plonjonului lui Courtois (’41, 1-1).

Benzema și Ansu Fati, remarcații echipei secunde

Real a fost aproape de golul doi în minutul 69, când Karim Benzema a nimerit bara din stânga a porții cu un șut de la 14 metri lateral dreapta.

Madrilenii au revenit în avantaj în minutul 72. Karim Benzema a pus latul de la 7 metri la o pasă a lui Carvajal, după ce în primă fază ter Stegen respinsese un șut puternic al francezului (1-2).

Barca nu s-a resemnat și i-a ieșit și golul doi. A fost o centrare venită de pe stânga, de la Jordi Alba, pentru Ansu Fati, care, nemarcat, a reluat cu capul de la 6 metri (’83, 2-2). Astfel, meciul a avut nevoie de două reprize suplimentare.

Valverde a rezolvat calificarea „galacticilor“

Real Madrid a preluat conducerea pentru a treia oară prin Valverde, care a finalizat de la 10 metri un contraatac purtat de Casemiro și Rodrygo (’98, 2-3).

Statistică oferită de flashscore.ro

Barcelona: ter Stegen – Alba, Pique, Araujo, Alves (’78, Nico) – Gavi (’78, Depay), Busquets, F. de Jong (’46, Pedri) – F. Torres (’46, Ezzalzouli; ’110, Jutgla), L. de Jong (’66, A. Fati), Dembele. Antrenor: Xavi Hernandez.

Real Madrid: Courtois – Mendy, Fernandez, Militao, Carvajal (’91, Lucas) – Kroos, Casemiro, Modric (’82, Valverde) – Vinicius (’110, Camavinga), Benzema, Asensio (’68, Rodrigo). Antrenor: Carlo Ancelotti.

Cartonașe galbene: F. Torres ’23, D. Alves ’51 / Casemiro ’75, Valverde ’99.

A arbitrat: Jose Luis Munuera Montero.

Cea de-a doua semifinală va opune echipele Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Disputa va avea loc joi, 13 ianuarie, de la ora 21.00 (Digi Sport), tot la Riyadh. Finala va avea loc duminică, 16 ianuarie, de la ora 19.00.

Citește și: Exclusiv / Universitatea II Craiova şi-a reluat pregătirile. Vezi ce amicale va susţine „satelitul“!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS