Stimate coleg,

Dupa cum se poate vedea din documentele pe care vi le pun la dispozitie, urmare a Sentintei pronuntate de Curtea Suprema de Justitie la 10 ianuarie 2001, confirmata de recenta respingere a recursului in anulare de catre aceeasi instanta, urmeaza sa-mi fie scos la vinzare apartamentul in care stau. Ceea ce parea o gluma – condamnarea unui jurnalist la astronomica suma de 400 de milioane de lei pentru un text publicat in urma cu cinci ani – devine o realitate dramatica. Urmeaza sa fiu aruncat in strada, pentru ca mi-am permis sa public un pamflet si nu o calomnie impotriva unei persoane.

Cercetind reactiile din cadrul breslei noastre la aberatia care e sentinta CSJ, am constatat ca ne aflam in fata nu numai a unei slabe solidaritati profesionale, dar si in fata incapacitatii de a sesiza pericolul reprezentat de un asemenea precedent: condamnarea unui jurnalist pentru prejudicii aduse onoarei sau demnitatii unei persoane la o suma care, in conditiile economice ale presei din Romania de azi, echivaleaza cu inchisoarea.

E limpede ca nici un jurnalist nu are la dispozitie aceasta suma uriasa, imposibila chiar si pentru un contrabandist de droguri. 400 de milioane de lei reprezinta salariul de o viata al unui gazetar cinstit din Romania de azi. Ca jurnalist care trudesc de peste 30 de ani in presa noastra, cistigindu-mi existenta doar din scris, ma simt dator sa atrag atentia ca acest caz depaseste conditia persoanei numite Ion Cristoiu, pentru a fi unul al intregii bresle. Asa cum se poate constata din sentinta pe care v-o pun la dispozitie, Curtea Suprema de Justitie a considerat suma de 50 de milioane de lei, la care m-au condamnat instantele de Fond si de Apel, prea mica pentru a acoperi suferintele morale provocate persoanei care m-a dat in judecata. In consecinta, Curtea Suprema de Justitie a hotarit marirea acestei sume pina la 400 de milioane de lei. Sentinta tine sa precizeze ca ramine exclusiv la aprecierea judecatorului stabilirea echivalentului in bani a unei suferinte morale pricinuite unei persoane de un text publicat. Daca privim insa argumentele pe care isi intemeiaza CSJ decizia de a echivala prejudiciul moral (repet, moral si nu material) produs de articolul meu, vom constata ca ne aflam in imperiul arbitrarului absolut. Aplicarea acestei sentinte de catre executorul judecatoresc nu numai ca ar arunca in strada un jurnalist care n-a facut altceva decit sa-si exercite dreptul la opinie, dar ar da avint multor persoane – politicieni, oameni de afaceri – de a renunta la procesul de calomnie (cum a procedat Gabriela Adamesteanu cind l-a pierdut) pentru a deschide impotriva unui jurnalist un proces civil reclamind drept paguba morala o suma astronomica. Si cine ne garanteaza ca nu se va gasi un judecator de la CSJ care sa nu considere, potrivit constiintei sale, ca o asemenea suma trebuie platita de bietul jurnalist? Nu e o intrebare retorica. Stiu ca numeroase persoane criticate in presa au ales deja calea procesului pentru daune morale dupa ce instantele de judecata i-au achitat pe jurnalisti in procesele de calomnie. Nu exista nici o indoiala ca procesul civil, aflat la indemina oricarui om cu bani, ii ofera – prin arbitrarul notiunii de prejudiciu moral – mult mai mari sanse de razbunare impotriva unui gazetar decit procesul penal de calomnie, unde se cintareste veridicitatea afirmatiilor precise despre o persoana.

Repetind ca situatia mea creeaza un precedent in razboiul dus de fortele interesate in sugrumarea presei, va supun meditatiei dumneavoastra si redactiei pe care o conduceti problemele generale ridicate de procesul civil pentru prejudiciu moral provocat de un articol.