2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieO craioveancă se "luptă" cu primăria pentru o locuinţă socială

O craioveancă se „luptă” cu primăria pentru o locuinţă socială

O craioveancă spune că a fost somată de Primăria Craiova că va fi aruncată în stradă din locuinţa în care stă. Este vorba de o garsonieră dintr-un bloc social din cartierul Potelu, unde aceasta locuieşte din anul 2008.

Bloc social

Craioveanca Melentina Vîlceanu spune că s-a trezit în urmă cu câteva zile cu o somaţie de la primărie în care era anunţată să părăsească garsoniera în care stă. Locuinţa este într-un bloc social din zona Potelu. Femeia mai spune că îşi plăteşte toate dările la zi la asociaţia de proprietari, numai cu primăria are o problemă. Aceasta vrea să o arunce în stradă în plină iarnă: „vă somăm că în termen de 5 zile de la data comunicării prezentei notificări să evacuaţi în mod voluntar imobilul proprietatea Municipiului Craiova situat în Craiova pe care îl ocupaţi în mod abuziv”, se spune în notificarea primită de Melentina Vîlceanu.
Povestea craiovencei este destul de încurcată din care motiv riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului.

Craioveanca va fi evacuată


Ce spune chiriaşa primăriei

„Eu am locuit împreună cu tatăl meu în această locuinţă. Contractul a fost încheiat pe numele tatălui meu, iar eu eram trecută ca membru de familie care locuieşte în acest spaţiu. Am stat cu tata aici, am avut grijă de el până a murit. Cei de la primărie ce au făcut, l-au obligat pe tata să mă scoată din contract. Eu cred că cei de la primărie l-au ameninţat, el s-a speriat şi m-a scos din contract. Tata avea handicap şi eu l-am îngrijit. În urmă cu un an a murit şi eu am rămas în garsonieră. Am plătit întreţinerea la zi, numai la primărie nu-mi primesc banii că îmi zic că eu nu am nici un drept. Acum îmi spun că trebuie să plec, nu îmi fac mie contract şi nu mai am nici un drept”, spune locatara.


Femeia mai spune că a bătut la uşa primăriei şi a încercat să obţină ea locuinţa cu pricina, numai că dosarul i-a fost respins. Aceasta a mers mai departe şi a încercat să obţină dreptul de a folosi locuinţă socială în instanţă.
Când am văzut că la primărie nu mă bagă în seamă şi ajung să fiu dată afară, i-am dat în judecată. Ne-am judecat şi degeaba, judecătorii nu mi-au dat dreptate. Ce fac eu acum, rămân pe drumuri?”, întreabă nelămurită Melentina Vîlceanu.

Locatara a pierdut în instanţă

Într-adevăr pe rolul Judecătoriei Craiova a fost înregistrat în anul 2020 un dosar având ca obiect de acţiune obligaţia de a face. La data de 10.12.2021, instanţa a decis: „Respinge cererea formulată de petenta, Vîlceanu Mihai Melentina, în contradictoriu cu pârâtele, Primăria mun. Craiova , prin Primar şi Consiliul Local al mun. Craiova, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petenta, Vîlceanu Mihai Melentina, în contradictoriu cu pârâta, Municipiul Craiova, prin Primar”.

Primăria are altă variantă

Notificare

Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că au fost indulgenţi cu femeia care are propria variantă. În realitate ea ocupă fără nici un drept o locuinţă într-un bloc social care aparţine primăriei. Contractul de închiriere a fost semnat între primărie şi tatăl Melentinei Vîlceanu. Aceasta a fost şi ea beneficiar în acest contract, dar între timp a renunţat. Reprezentanţii primăriei spun că au tolerat-o, iar ea nu va rămâne pe drumuri în mijlocul iernii pentru că procedura de evacuare este anevoioasă. Ulterior aceasta trebuie să-şi găsească o altă locuinţă pentru că, deşi a făcut o solicitare la primărie nu poate fi rezolvată înaintea altor dosare care au prioritate pentru a primi o locuinţă.


„Primăria nu poate să dea preferenţial o locuinţă unei persoane. Locatara nu plăteşte nimic la primărie pentru că nu are calitate contractuală. Ea nu mai este parte în contract, contractul a fost pe numele tatălui. La acea dată şi ea era parte în contract, dar între timp ea a făcut personal solicitare la primărie că renunţă la beneficiul contractului. Dacă revenea asupra acestei decizii în timp ce trăia titularul de contract, tatăl, redevenea beneficiar în contract. După decesul tatălui făcea dovada că îndeplineşte condiţiile şi i se prelungea contractul. Din păcate, femeia a greşit. A avut posibilitatea să ne acţioneze în instanţă, dar a pierdut şi aici. Dacă avea câştig de cauză putea rămâne în imobil. Ea va fi în cele din urmă evacuată, dar procedura este de durată. Va fi dată în judecată pentru evacuare şi ulterior va fi angajat un executor care va efectua evacuarea”,

a precizat un reprezentant al Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS