2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Cetăţeni din Afganistan, Pakistan și India depistaţi la frontieră

(VIDEO) Cetăţeni din Afganistan, Pakistan și India depistaţi la frontieră

-

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doisprezece cetăţeni din Afganistan, Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, ascunşi în ansambluri rutiere sau deplasându-se pe jos către frontieră.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au efectuat pe sensul de ieșire din țară, controlul amănunțit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetățean român și un bulgar. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice și ambalaje pentru diferite firme din Germania și Olanda.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra compartimentelor pentru marfă al mijloacelor de transport, în interior, au fost descoperiţi, ascunşi, șapte cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt 6 cetăţeni din Afganistan și un cetățean din Pakistan, majoritatea dintre aceştia fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

Doi migranți se deplasu pe jos

Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II au observat, în zona adiacentă terminalului de marfă, pe sensul de ieșire din țară, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din  Afganistan, solicitanţi de azil în România.

Acţiuni similare pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale au desfăşurat şi lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Aceștia au depistat  pe comunicația Arad-Pecica, în zona Petrom Vest, trei cetățeni străini care nu își justificau prezența în apropierea graniţei cu Ungaria.

În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de  ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS