2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDan Vîlceanu: Reducerea TVA la zero pentru alimente contravine directivelor europene

Dan Vîlceanu: Reducerea TVA la zero pentru alimente contravine directivelor europene

Reducerea la zero a Taxei pe Valoarea Adăugată la alimente contravine directivelor europene, iar România ar risca să fie sancționată, a spus Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Potrivit acestuia, în Guvern nu a avut loc o asemenea discuţie, iar Polonia, care a aplicat TVA zero, este aproape de infringement. O altă măsură ar putea fi plafonarea preţurilor, însă ministrul Vilceanu afirmă că s-ar ajunge la dispariţia unor produse de pe raft, fiindcă preţul de producţie ar fi mai mare decât cel de vânzare. În prezent, cota de TVA pentru alimentele de bază în România este de 9%.

„Nu am avut o discuție în Guvern legată de TVA zero la alimentele de bază. Este evident că Statul român trebuia să facă ceva în ceea ce privește creșterea prețurilor la energie și gaz. A existat o lege pe care a votat-o toată lumea în Parlament. Acum înțeleg că nu mai e de ajuns acea lege și că trebuie venit cu alte măsuri. Vom gândi și vom vedea în Guvern celelalte măsuri”, a explicat Dan Vîlceanu.

Marcel Ciolacu a lansat ideea reducerii TVA la 5 %

Liderul PSD Marcel Ciolacu e cel care a lansat ideea reducerii TVA la 5 % pentru alimente la fel ca pentru energie şi gaze, începând de la 1 februarie. Ciolacu a precizat că în această perioadă ar fi o decizie corectă plafonarea preţului la alimentele de bază.

Pe de altă parte, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, spune că în Guvern ar trebui să se stabilească clar către cine vor merge măsurile de ajutor în urma creșterii prețurilor la energie:

„Trebuie să ne punem și o întrebare: unde ne vom opri? Pentru că nevoi are toată lumea. Și dacă începem să discutăm pe fiecare domeniu în parte… Cred că ar trebui prima dată să se discute ce vrei, care sunt categoriile în care este nevoie de ajutor pentru că până la urmă, la începutul discuției când am adoptat acea lege, toată lumea a fost de acord că trebuie ajutată în primul rând populația. Și după aceea vezi cum poți ajuta și companiile. Dar, totuși, întrebarea mea rămâne: unde ne vom opri? Cred că intrăm într-o spirală care nu se termină niciodată. Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să-i ajuți”, a adăugat Dan Vîlceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS