2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAcordarea burselor, printre temele de discuție dintre premier și reprezentanții elevilor

Acordarea burselor, printre temele de discuție dintre premier și reprezentanții elevilor

Acordarea burselor și aplicarea măsurile de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19 în școli sunt printre temele discutate la întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-au întâlnit astăzi cu o delegație a Consiliului Național al Elevilor, pentru a discuta despre acordarea burselor și aplicarea măsurile de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19 în școli.

Cu această ocazie, a fost analizat rolul pe care îl au bursele școlare pentru stimularea performanței în educație și a oferi, totodată, sprijinul necesar elevilor care se confruntă cu probleme sociale.

Cuantumul burselor

Reprezentanții Guvernului și cei ai Consiliului Național al Elevilor au evidențiat importanța burselor de merit pentru motivarea elevilor, în spiritul recunoașterii rezultatelor activității de studiu.

Guvernul susține continuarea politicii de creștere semnificativă a cuantumului burselor elevilor, a numărului beneficiarilor, precum și a nivelului de adecvare a acestora la obiectivele asumate pentru fiecare tip de bursa: stimularea învățării, încurajarea performanței și excelenței, susținerea competiției și, pe de altă parte, sprijinul acordat elevilor aflați în dificultate, din perspectiva socială sau medicală.

Fondul de burse, care a crescut de patru ori față de anul 2020, va fi utilizat integral pentru plata burselor elevilor, fie că sunt burse acordate olimpicilor, burse de merit, de studiu, sociale, profesionale sau bani de liceu.

”Vrem să încurajăm performanța și garantarea șanselor reale la educație, tuturor copiilor, fără discriminare. De accesul la educație depinde succesul în viață al viitorului adult. Susținem elevii performanți să continue și să aprofundeze studiile. În același timp, prin acordarea de burse sociale, într-un cuantum minim garantat dublu față de anul precedent, susținem copiii din medii defavorizate, care au nevoie de sprijin pentru a nu abandona școala si pentru a se integra pe piața muncii și în societate. Pentru a asigura transparență și predictibilitate, analizăm modificarea legii, în sensul includerii în lege, a criteriilor de acordare a burselor pe baze coerente și motivante”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Încurajarea performanței

La nivelul Guvernului, a fost aprobat recent un pachet de măsuri care se adresează atât încurajării performanței în educației, dar și susținerii elevilor ce provin din medii defavorizate și combaterii abandonului școlar. Au fost menționate continuarea programului pentru acordarea, la nivel național, a produselor lactate și de patiserie, precum și extinderea proiectului prin care elevi din 150 de unități de învățământ beneficiază de o masa calda sau pachete alimentare.

Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar

În plus, Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS) va oferi 2.500 de granturi școlilor cu elevi aflați in risc mediu și ridicat de abandon școlar, în valoare de până la 200.000 euro/școală. Aceste școli vor avea ocazia să organizeze activități educaționale și extracurriculare integrate și specifice nevoilor pe care le au, incluzând o nouă categorie de instrumente de sprijin economic (masă caldă, subvenții etc.), care să vină în sprijinul copiilor care învață în aceste școli vulnerabile din perspectiva abandonului școlar.

Aplicarea măsurilor anti-COVID

Un alt punct important al discuției a făcut referire la desfășurarea procesului de învățământ în condițiile de siguranță sanitară și respectarea, în unitățile de învățământ, a măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii coronavirusului.

În cadrul discuțiilor privind noile măsuri cuprinse în Hotărârea nr. 3 a CNSU, din 13.01.2022, aplicate la nivelul unităților de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au propus elaborarea de mecanisme complexe și flexibile privind modul de organizare a cursurilor în unitățile de învățământ, adaptate la specificul fiecărei localități. În acest context, s-a discutat despre deblocarea furnizării testelor de salivă în școli, fapt ce ar permite testarea extinsă a elevilor, modalitate de combatere a răspândirii virusului.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a menționat faptul că pentru aplicarea eficientă a măsurilor de protecție este nevoie de implicarea tuturor părților implicate în procesul de învățământ și a cerut reprezentanților Consiliului Național al Elevilor să fie parte activă a acestui efort comun.

Dialogul între reprezentanții Guvernului și cei ai Consiliului Național al Elevilor va continua, urmând a fi organizate periodic astfel de întâlniri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS