-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMihai Rotaru se teme pentru meciul cu Rapid: „Este în pericol să nu se joace!“

Mihai Rotaru se teme pentru meciul cu Rapid: „Este în pericol să nu se joace!“

Finanţatorul formaţiei Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, este tare îngrijorat pentru echipa sa din cauza cazurilor de Covid-19 depistate la testarea de joi. Acţionarul grupării alb-albastre nu crede că jucătorii lui Reghecampf să se fi infectat în Turcia.

„Din fericire toți jucătorii sunt ok, și cei din staff, cu excepția unuia singur, care nu are formă gravă, dar are simptomele puțin mai agresive. În rest, toată lumea e bine. Exclus (n.r. să se fi luat Covid-19 din cantonament)! Noi, înainte să plecam în cantonament, aveam șase suspecți de Covid. Am făcut test și am mai avut în singur caz, pe Mateiu. După am testat jucătorii cu doua rânduri de teste PCR şi au fost negativi. La ultimul test, făcut cu 2-3 zile înainte să ne întoarcem în țară, erau negativi. Cred că erau în faza incipientă. Ieri (joi – n.r.) am testat tot lotul încă o dată și au apărut cazuri de Covid. Noi suntem de două zile în țară“, a explicat Mihai Rotaru, la Digi Sport.

„Sperăm să fie negativi înainte de meci“

Mihai Rotaru nu a ascuns faptul că se teme să nu apară şi alte cazuri cu infectări în zilele următoare şi astfel meciul cu Rapid să fie amânat. Disputa cu giuleştenii, prima oficială din 2022, este programată sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

„Este în pericol să nu se joace, pentru că rata de transmitere a acestei variante de Covid (Omicron – n.r.) este foarte mare. În plus, perioada de incubație e foarte mică. Ieri (joi – n.r.) am făcut teste la toată lumea, mâine testam pe toată lumea, pot să apară. Așa cum au apărut 7-8 cazuri la diferență de câteva zile, așa putem să ne trezim cu surprize mâine. Cu Rapid este primul meci, așa e. Orice este posibil și probabil. Dar avem avantaj că, până sâmbăta viitoare, cei care au fost găsiți pozitiv în cursul zilei de ieri, sperăm să fie negativi înainte de meci“, a spus Rotaru.

Acesta crede că vor apărea şi focare în Liga 1: „100% e o nebunie! În momentul în care este unul pozitiv, în câteva zile jumătate din lot vor fi pozitivi. Noi avem rata de vaccinare de 100% în grup la ora actuală, dar 60% din cei infectați nu numai că erau vaccinați, dar trecuseră și prin boală“.

Citeşte şi: Prima decizie luată de Reghecampf după apariţia cazurilor de Covid-19 în lot

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS