-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAproape 300 de copii și adolescenți infectați cu Covid în doar două zile în județul Timiș

Aproape 300 de copii și adolescenți infectați cu Covid în doar două zile în județul Timiș

Aproape 300 de copii și adolescenți infectați cu Covid în doar două zile în județul Timiș. Numărul minorilor confirmaţi cu SARS-CoV-2 este în continuă creştere, în judeţul Timiş. În ultimele două zile au fost raportate de către Direcţia de Sănătate Publică Timiş 298 de cazuri, dintre care 157 – duminică, transmite Agerpres.

Spitalul Judeţean Timişoara are trei focare active COVID-19, cu 13 pacienţi şi angajaţi sub supraveghere epidemiologică şi se menţin focarele de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara (12 cazuri), Clinica OncoHelp (9 cazuri), patru unităţi şcolare (88 de cazuri). Totodată, sunt şi 21 de cazuri pozitive, în urma unei tabere de schi din Serbia.

În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost raportate 791 cazuri noi, din care 462 în Timişoara.

Sunt 185 de bolnavi cu COVID-19 şi suspecţi internaţi, iar 24 de pacienţi sunt trataţi în secţiile ATI. Nu s-a înregistrat niciun deces.

Indicele de infectare a urcat la 5,46 la mie pe judeţ şi la 7,01 la mie în Timişoara. Cea mai ridicată rată de contaminare cu virusul SARS-CoV-2 este la Dumbrăviţa (16,97, în creştere) şi la Moşniţa Nouă (16,13, în creştere). În scenariul roşu sunt 35 de localităţi.

Citește și: Amendată cu 3.000 de lei pentru că și-a abandonat câinele în parc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS