5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste jumătate de milion de afgani și-au pierdut locurile de muncă

Peste jumătate de milion de afgani și-au pierdut locurile de muncă

Mai mult de jumătate de milion de afgani şi-au pierdut locurile de muncă în urma revenirii talibanilor la putere, anul trecut, a estimat Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), într-un raport dat publicităţii miercuri, informează dpa și Agerpres.

Agenţia Naţiunilor Unite, al cărei rol este de a promova la nivel global standardele de muncă, estimează de asemenea că numărul de afgani care îşi vor pierde locul de muncă ar putea ajunge la 900.000 la mijlocul lui 2022.

„Situaţia din Afganistan este critică şi este necesar sprijin imediat pentru stabilizare şi redresare”, a declarat Ramin Behzad, coordonator-şef al OIM pentru Afganistan.

„În timp ce prioritatea este de a răspunde nevoilor umanitare imediate, redresarea ulterioară şi inclusivă va depinde de accesul oamenilor şi comunităţilor la locuri de muncă decente, mijloace de trai şi servicii de bază”, a adăugat el.

Sute de mii de afgani, majoritatea membri ai forţelor armate afgane, judecători şi femei au fost disponibilizaţi după ce talibanii au preluat puterea, în urma retragerii haotice a forţelor internaţionale din Afganistan, în august 2021.

De asemenea, alte sectoare-cheie precum agricultura, serviciile publice şi industria de construcţii au fost lovite de disponibilizări la scară mare. Muncitorii nu şi-au luat nici salariile după revenirea talibanilor la putere, se subliniază în raport.

Un motiv serios de îngrijorare îl constituie angajarea în câmpul muncii a femeilor, care, potrivit estimărilor, a scăzut cu 16% în al treilea trimestru al lui 2021 şi ar putea scădea cu 28% la mijlocul lui 2022.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS