Cine va moderniza liniile de tramvai din Craiova. Până în 2023, când la Craiova vor ajunge cele 17 tramvaie noi achiziţionate de la firma poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA (contractul a fost semnat în iulie 2021), autorităţile locale trebuie să reabiliteze şi ultimele două tronsoane din calea de rulare asupra cărora nu s-a intervenit până acum.
Este vorba de linia de tramvai din zona Henry Ford și de cea din zona Peco Severinului – Cernele. Aici vor fi modernizate nu doar căile de rulare, aparatele de cale și unele stații pentru călători, ci și rețelele de contact și rețele electrice de alimentare a firului de contact. Contractele de finanțare pentru cele două proiecte au fost semnate în octombrie 2019, dar primele rezultate s-au văzut abia în 2021, când au fost lansate licitaţiile pentru execuţia lucrărilor de modernizare.
Prima procedură de achiziţie a fost pentru calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford. Proiectul complet a avut o valoare estimată de 23.843.103,74 lei fără TVA, echivalentul a 5,8 milioane de euro cu TVA, și presupunea modernizarea depoului de tramvaie, a reţelei de contact şi a căii de rulare din incinta depoului, extinderea sistemului de management al traficului şi reabilitarea a 1.400 m de cale dublă de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford (la pachet cu reabilitarea liniei aeriene de contact și modernizarea staţiilor pentru călători). În joc au intrat doi constructori, iar câştig de cauză a avut asocierea Mari-Vila Com SRL Bucureşti – Metalcolect Prod SRL Târgu Jiu.
Cine va moderniza liniile de tramvai din Craiova. A fost semnat contractul pentru calea de rulare de pe Henry Ford
Termenul limită de depunere a ofertelor a fost 28 iulie 2021, iar câştigătorul a fost selectat în data de 25 noiembrie. Municipalitatea a avut de ales între Urban Profile Grele SRL, din Bucureşti, care a venit cu Swietelsky Constructii Feroviare SRL, ca terţ susţinător, şi cu doi subcontractanţi: TIAB SA Craiova – 6% şi Altimate SA Bucureşti – 14,45%, şi asocierea Mari-Vila Com SRL – Metalcolect Prod SRL. Aceasta din urmă a şi obţinut contractul, pentru o valoare totală de 25.122.975,57 lei (TVA inclus). Asocierea câştigătoare a venit şi cu trei subcontractanţi: SOMET SA Bucureşti – 5%, Luxten Lighting Company SA Bucureşti – 4% şi Altimate SA – 15,46%.
Contractul de execuţie a fost semnat chiar ieri, de către primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. „Este un proiect cu impact major în cea mai importantă zonă industrială a municipiului Craiova, care va ajuta la descongestionarea traficului în zona fabricii Ford. În așteptarea noilor rame de tramvai, era obligatoriu să modernizăm calea de rulare pentru tramvai, stațiile de așteptare și intersecțiile rutiere din zonă, știut fiind faptul că în fiecare zi sunt mii de craioveni care folosesc acest mijloc de transport”, a afirmat Olguța Vasilescu.
Durata de execuție – șapte luni
Durata de execuție a contractului este de șapte luni, iar printre lucrările prevăzute se numără reabilitarea căii de rulare, reabilitarea liniei aeriene de contact, modernizarea stațiilor pentru călători, realizarea sistemului de drenaj al apelor pluviale, sisteme de automatizare și amenajarea spațiului interior al buclei de întoarcere a tramvaiului.
Este prevăzută, de asemenea, și extinderea sistemului de management al traficului, prin integrarea de noi intersecții semaforizate, precum intersecția cu bulevardul Decebal, intersecția cu strada Drumul Apelor, intersecția cu cele două accese auto apropiate de Poarta nr. 2 Ford, intersecția cu strada Căpșunilor și un acces auto către parcarea exterioară limitrofă Porții nr. 1 Ford – intersecția cu accesul auto de la Poarta nr. 1 Ford situat în proximitate.
Cine va moderniza liniile de tramvai din Craiova. Aceiaşi constructori se bat şi pentru modernizarea căii de rulare de pe Calea Severinului
Trecând la procedura de achiziție a lucrărilor de modernizare a căii de tramvai (în cale proprie) de pe Calea Severinului, în zona industrială Cernele de Sus, ofertele se află în etapa de evaluare tehnică. Aici, licitaţia a demarat în noiembrie 2021, iar termenul de primire a ofertelor a fost 10 ianuarie 2022. Interesant este faptul că şi aici se luptă aceiaşi constructori: Urban Profile Grele SRL, cu Swietelsky Constructii Feroviare SRL, ca terţ susţinător, şi TIAB SA – subcontractant, şi asocierea Mari-Vila Com SRL – Luxten Lighting Company SA – Metalcolect Prod SRL. Lucrările presupun două faze: reabilitarea liniei aeriene de contact, precum și a rețelei electrice de alimentare a acesteia (1) și reabilitarea căii de rulare, a aparatelor de cale și a stațiilor pentru călători (2).
Concret, vorbim aici de reabilitarea a 2,5 km de cale dublă de rulare a tramvaiului pe Calea Severinului (de la Depou, intersecția cu bulevardul Dacia până la bucla de întoarcere – stația CLF), plus partea de reațea. Vor fi înlocuiți unii stâlpi, va fi nevoie de traversări noi ale căii de rulare, va trebui desfăcute actualele șine și traversele de cale ferată pe care sunt fixate acestea, refăcute straturile de infrastructură de cale. Cele două faze ale modernizării va trebui abordate integrat, atât la proiectare, cât și la execuție, pentru a exista o corelare a intervențiilor din teren. În documentație a fost prevăzută și amenajarea celor 10 stații de tramvai existente și dotarea corespunzătoare a lor.
Cât costă reabilitarea liniei de tramvai de pe Calea Severinului
Proiectul mai prevede și lucrări de amenajare a buclei de întoarcere a tramvaiului. Reabilitarea infrastructurii de tramvai din municipiul Craiova prin modernizarea căii de rulare, a liniei de contact și a rețelei pentru alimentarea electrică a tramvaielor de pe Calea Severinului a fost estimată la valoarea de 41.479.374,81 lei (fără TVA).
Asta înseamnă 10 milioane de euro, cu TVA. Din acești bani, partea de construcții și instalații a fost estimată la valoarea de 38.299.565,48 lei (fără TVA). Termenul de execuție a lucrărilor de pe Calea Severinului este de 17 luni.