Procurorii DNA au descins joi dimineață la Primăria Capitalei, unde au efectuat mai multe percheziții, chiar în timp ce primarul Nicușor Dan a susținut o conferință de presă.
Primarul Nicușor Dan a confirmat descinderea procurorilor anticorupție, explicând că acestea ar avea legătură cu departamentul de resurse umane al instituției, fără a oferi alte detalii.
Nicuşor Dan a afirmat că aceştia au venit în biroul său înaintea conferinţei şi i-au transmis că trebuie să ridice documente.
„Au venit la mine la birou, au spus că trebuie să facă o percheziţie. Le-am spus că trebuie să plec la o conferinţă de presă. Mi-au spus ceva de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc. Au venit la mine, eu fiind şeful instituţiei, ca să îmi spună că au mandat de a ridica documente şi le-am spus, ”Da, sigur”, a declarat Nicuşor Dan.
Potrivit unor surse, au loc percheziţii şi la Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, precum şi la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021. În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate în municipiul Bucureşti. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, potrivit DNA.