2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bombardier filmat conducând o mașină de poliție

Un bombardier filmat conducând o mașină de poliție

Un bombardier a postat pe Tik Tok o filmare în care conducea o mașină de poliție. Poliţia Română face verificări pentru a se stabili cum a reuşit bărbatul să conducă autospeciala Poliţiei.

https://www.facebook.com/watch/?v=217124743877176

În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov s-a stabilit faptul că autospeciala de poliție aparține Poliției Stațiunii Predeal, iar videoclipul a fost realizat în seara de 19.01.2022.

Urmare a celor constatate, la nivelul instituției au fost demarate verificări interne, în vederea stabilirii și clarificării stării de fapt.  

La finalizarea acestor verificări, vor fi dispuse măsuri legale, în consecință.

Bărbatul care conduce maşina poliţiei este celebru pe Tik Tok pentru filme în care ascultă manele sau numără sute de lei, astfel încât întruneşte toate elementele constitutive ale individului bombardier.

În imaginile postate pe Tik Tok se vede cum bărbatul, care are numeroase postări pe reţeaua socială, în care ascultă manele, se află la volanul unei maşini de poliţie, şi, uitându-se în camera de filmat spune: „Băi băieţi, daţi şi voi muzica aia mai încet şi vă rog io frumos, să nu mai fie nevoie să mai vin a doua oară aici”.Cel care filmează răspunde: „Bine şefu, scuze de deranj!”.

Polițiștii să patruleze pe jos, când nu sunt în misiune

Iulian Surugiu, lider de sindicat al poliţiştilor, consideră că filmarea a fost făcută de un teribilist. „Nu ştie nici Poliţia dacă maşina a fost împrumutată sau ce s-a întâmplat. Avem de a face cu un teribilist şi Poliţia trebuie să vadă dacă a avut acceptul poliţistului în cauză, ceea ce ar fi un lucru foarte grav, dar nu m-ar mira.

Ceea ce ar fi şi mai grav e că poliţistul nu poate să aibă grijă de autospecială şi poate să aibă în maşină, la un moment dat, probe, acte, documente secrete sau altceva.

Dacă eu aş fi ministru Bode, scurt şi cuprinzător, o lună de zile toată Poliţia Română patrulare pe jos, mai puţin intervenţiile la 112. Aşa nu se mai poate!”, a explicat Iulian Surugiu, lider de sindicat al poliţiştilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS